machetedidactice.com

Activități educative copii – Colegi de școală gustă vacanța jucându-se împreună

DSC_9490

Iată cum a trecut o lună de când a început vacanța. Lună în care noi am fost plecați din localitate, așadar Luca nu a putut să se întâlnească cu nici un coleg de-a lui.

Sunt frumoase călătoriile, interesante, înlesnitoare de trăiri și experiențe noi, dar tot acasă parcă e mai bine. Luca nu prea mai avea răbdare și-și dorea nespus să vină să se întâlnească cu colegii și copiii de la bloc.

Pe undeva m-a bucurat această dorință în condițiile în care, ieșirile lui fără unul dintre adulți nu prea aveau loc, copilul fiind extrem de temător.

Dar iată că, încetul cu încetul, Luca a ajuns să stea câteva ore bune la joacă, prin apropierea blocului, iar acest lucru are loc deoarece și-a făcut câțiva prieteni în care are încredere și cu care interacționează foarte bine.

Există un du-te vino pentru că este nevoie de apă, sau de toaletă sau de o mică gustare.Dar îmi place această schimbare, pentru că știu că ea este benefică celui mic, așa reușind să se descurce de unul singur în tot soiul de situații întâlnite.

Probabil mulți dintre voi veți considera că nu-i așa o mare scofală că am ajuns la această etapă sau că, un băiat de 8 ani, iese singur afară. Pentru noi este, pentru că reprezintă ceva nou.

DSC_9451 DSC_9450

Ieri Luca s-a reîntâlnit cu David și cu Andrei Teofil doi colegi de-ai lui de clasă, pe care dorea foarte mult să-i revadă. Cu mama lui David am ținut legătura cât am fost plecați, pentru că David dorea să se întâlnească pentru o partidă de joacă.

După ce s-au jucat pe stadion cu mingea, și după ce au venit de două ori să-și potolescă setea, vremea s-a stricat, a început să picure, iar copiii s-au retras în ,,casa lui Luca”.

Și aici au jucat un joc minunat.

El se numește Nerve Balance Tower. Nu l-am găsit nicăieri, pe nici un site să vă pot îndruma.

DSC_9497  DSC_9498 

DSC_9500  DSC_9501

Este vorba despre un turn, alcătuit din 6 segmente plane și unul care pe o parte este sub formă de titirez. Aceste segmente sunt prevăzute cu câte o gaură, dar nu în centrul lor( se vede și în imaginea de mai sus), și cu câte o poartă de ieșire. Deasemenea fiecare segment are o valoare, de la 10 la 60 de puncte. Turnul se clădește, așa ca în imagine, iar jucătorii au la dispoziție niște bile de metal, pe care trebuie să le mânuiască în interiorul cilindrului, trecând bila prin toate orificiile din interior, fără a iesi din turn. Dacă bila iese pe-o laterală, jucătorul a pierdut.

Este un joc de îndemânare, răbdare și coordonare. Îl avem de când era Răzvan în clasele primare, dar nu îl jucăm foarte des. Însă într-una din vizitele anterioare ale lui Andrei Teofil, cei doi copii au jucat, iar musafirului nostru i-a plăcut foarte mult, drept pentru care l-au jucat și acum, dar în trei.

DSC_9487  DSC_9489

Am stat și i-am privit puțin cum s-au jucat și cât de mult i-a bucurat această revedere. Atâta au chicotit și s-au amuzat, că a fost o plăcere pentru mine! Andrei Teofil a notat punctajele fiecăruia iar la final, Luca a făcut socotelile.

DSC_9492  DSC_9493

DSC_9494  DSC_9496

Cel care a ieșit pe locul I a primit o coroană, iar cel de pe locul trei, un ciolan 🙁 .Important este că nici unul nu s-a supărat de rezultat, ci au apreciat timpul petrecut împreună.

Dacă o să priviți cele câteva minute înregistrate, veți vedea ce concentrați erau la joc și ce bucuroși în pauze.

Trei prieteni se joacă Nerve Balance Tower – video

Chicoteli de vacanță – video

Voi ce jocuri mai jucați în vacanță?

Dă-i un răspuns lui Machete didacticeAnulează răspunsul

2 gânduri despre “Activități educative copii – Colegi de școală gustă vacanța jucându-se împreună”

%d