machetedidactice.com

Barney şi Bruno, prieteni adevăraţi necuvântători

DSC_8703

Bruno şi Barney sunt prietenii lui Luca, necuvântători. Aceşti câini sunt o încântare şi dacă nu admiri şi accepţi nişte prieteni de această natură (ce s-au dovedit a fi de o calitate superioară multor bipezi 🙂 ), întâlnirea cu ei te face să-ţi schimbi această părere.

Au venit în această căsuţă după ce înaintea lor a mai existat o pereche. Atunci, stăpân era X-ulete, un foxterrier sârmos ca şi Barney, dar foarte agresiv şi Zeta, un câine lup extrem de frumos şi paşnic. X-ulete a murit pe la 14 ani (asta dacă nu mă înşel!) paralizat fiind, iar Zeta a fost otrăvită de o creatură bipedă.

Pentru că X-ulete a fost atât de rău, nu am putut pune mâna pe el niciodată, doar în primele luni când era mic și am crezut că toţi câinii din această rasă sunt la fel. Dar prezenţa lui Barney a infirmat acest lucru, drept pentru care, toată lumea care îl vede pentru prima dată se fereşte de el, pentru ca mai apoi să-l iubească!

DSC_8691

DSC_8693

Bruno este un brac german spendid! Nu ştiu ce să spun, mai întâi, de el pentru că este foarte inteligent, prietenos şi un partener de nădejde. Reprezintă masculul dominant iar Barney nu are nici o problemă cu acest lucru. Chiar dacă sunt foarte diferiţi atât ca rasă dar şi ca talie (Bruno are 35 de kilograme, Barney are 10 kilograme) au o relaţie perfectă. Este adevărat că şi stăpânul lor, fratele meu, a învăţat din experinţa anterioară ce şi cum să procedeze atunci când vine vorba de ei.

DSC_8702

DSC_8715

DSC_8716

Anul trecut ambii căţei au fost muşcaţi de căpuşe iar tratamentul lor a fost de lungă durată şi costisitor. Atunci am trăit şi simţit cu adevărat ce înseamnă această relaţie, dintre un om şi un animal şi chiar dacă nu sunt câinii mei, am suferit alături de ei când am văzut ce a putut provoca o muşcătură de insectă. Dar important este că amândoi şi-au revenit, aşa putându-ne bucura de ei.

DSC_8698  DSC_8699

DSC_8700

DSC_8701

Luca este înnebunit după ei şi ce este mai important, nu se teme! Bruno are o greutate mai mare ca Luca şi o putere pe măsură, însă este foarte delicat cu el şi foarte protectiv. Se joacă atât de frumos că nu mă mai satur  să-i privesc!

Barney e mai şterngăros şi asta pentru că este mai mic şi mai nostim. A avut tot soiul de tunsori care te făceau să să stai cu el în braţe tot timpul, atât de drăgălaş era! Luca stă călare pe ei cât poate şi se joacă în fel şi chip.

Luca şi Barney se joacă la piscină -video

DSC_8686  DSC_8687

DSC_8688  DSC_8689

DSC_8690  DSC_8692

 Aici sunt imagini de anul trecut, câteva dintre ele, care arată legătura lui Luca cu Barney.

Este extrem de bine pentru un copil să aibă un aşa companion, iar cei care au posibilitatea de-a creşte, dar şi spaţiul necesar, nu vă daţi în lături. În definitiv, acest prieten nu te va trăda niciodată!

Lasă un răspuns

%d