machetedidactice.com

Activităţi educative copii – 1 2 3 4 Poveşti de Eugene Ionesco

DSC_8281

Spuneam zilele trecute, în relatarea mea de la malul mării măturate de ciclon, că datorită acestui fapt am avut răgaz să zăbovim mai mult timp deasupra slovelor.

Fiecare cu lectura lui!

Eu cu amândouă( asta fiindcă Luca doreşte să îl asculte cineva, atunci când citeşte)!

Pentru mine lecturarea celor Douăsprezece scaune s-a potrivit mănusă, aşa cum şi audiţia Poveştilor lui Eugene Ionesco, nu mi-a displăcut nici o secundă.

Atunci când am văzut că a apărut acestă carte, dealtfel singura de poveşti pentru copii scrisă de marele Ionesco, m-am bucurat foarte mult. Prilejul ideal de-ai fi dăruită copilului a fost acela a finalului de an, atunci când doamna învăţătoare ne-a rugat să aducem câte o carte pentru a fi oferită copiilor, la premiere.

DSC_8685

Şi am ales ca acea carte să fie 1 2 3 4 Poveşti de Eugene Ionesco. Şi am fost inspirată!

Eugene Ionesco s-a născut în România, la Slatina, în 1909. Mama sa fiind de originr franceză, şi-a petrecut întreaga copilărie în Franţa. Apoi părinţii au divorţat, iar tatăl său s-a întors în România la începutul Primului Război Mondial. În 1925, el obţine custodia fiului său. Eugene pleacă la Bucureşti unde va trăi alături de sora sa. Aici, studiază literatura franceză şi o întâlneşte pe viitoarea lui soţie, Rodica.În 1938 obţine o bursă a guvernului român şi pleacă la Paris să facă teza de doctorat la Sorbona. Odată cu declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial, e silit să abandoneze teza şi să se întoarcă în România.

În 1942, revine şi se stabileşte definitiv la Paris, obţinând cetăţenia franceză. În 1944 se naşte Marie- France, singurul său copil.

DSC_8608  DSC_8609

 

Am avut ceva întrebări în momentul în care am lecturat pentru prima dată cartea, asta înainte de-a ajunge la Luca şi m-am gândit că băiatul nu o va înţelege şi îndrăgi, dar după ce s-a apucat de citit, această teamă s-a spulberat. Începutul a fost într-un cadru idilic, cu ciripit de păsărele şi foşnet răcoros de copaci.

Luca citeşte 1 2 3 4 Poveşti de Eugene Ionesco pe terasă la Albena – video

Ilustraţiile aceste cărţi sunt făcute de Etienne Delessert. Acesta este un ilustrator a peste 80 de cărţi, traduse în 18 limbi. A colaborat în mai multe rânduri cu Jean Piaget – experienţă în urma căreia a cunoscut îndeaproape profunzimile nebănuite ale sufletului de copil. Este recunoscut pentru revoluţia pe care a produs-o în domeniul cărţilor ilustrate pentru copii.

DSC_8610  DSC_8611

Poveştile 3 şi 4 au fost lecturate pe o vreme zbuciumată, dar în ciuda acestui fapt ele au fost extrem de vesele şi plăcute. Luca s-a amuzat grozav şi, este lesne de intuit că am avut şi noi exerciţii precum cele făcute de autor alături de fetiţa lui. Trebuie să citiţi singuri pentru a vedea despre ce exerciţii vorbim noi 🙂

DSC_8283

Luca citeşte 1 2 3 4 Poveşti de Eugene Ionesco – video

New York, 1967, ora cinci după amiază. Strada 42 e înţesată de mulţimea de femei şi bărbaţi care şi-au terminat ziua de lucru şi se îndreaptă spre Grand Central Station.

Exact în acest loc, editorii Harlin Quist şi Francois Ruy- Vidal mi-au cerut să le propun un nume de scriitor cu care aş putea colabora pentru viitoarea mea carte.

Bravând un pic, le-am sugerat două nume: Samuel Bekett şi Eugene Ionesco. La scurt timp, cel de-al doilea a acceptat să-mi dea patru poveşti scurte.

Mi-a explicat că erau poveştile pe care i le spunea fiicei sale, Marie- France, când era mică, stărnindu-i replici care uneori frizau absurdul. Aşa s-au născut Poveştile, ca un joc teatral imaginat de tată şi de fiica sa, într-un dialog plin de afecţiune.

M-am frământat mult până am conceput ilustraţia primei poveşti. Ca să prind aripi şi să pun în imagini acele fantezii, a trebuit să-mi dau seama că toţi acei Jacqueline puteau să semene între ei.

Din motive absolut independente de voinţa mea, între publicarea primei cărţi şi ilustrarea ultimelor două poveşti au trecut patruzeci de ani. Sper că am reuşit să dau coerenţă volumului, pus sub semnul unei tandreţe poetice pe care am extras-o din adâncul propriei mele experienţe.

Acum că cercul s-a închis, mi se pare important să spun că Eugene Ionesco a jucat rolul tatălui în cele patru Poveşti ale sale, dându-i fiicei sale Marie- France numele de Josette.

În Povestea 4, tăticul îşi ia zborul, în gând, spre cele trei dintre operele sale teatrale: Scaunele, Amedeu sau scapide el cu greu, Rinocerii. Cât să isprăvească cu bărbieritul.

E.D.

Cred că  lectura lui Luca, va fi suficient de convingătoare pentru a vă hotărâ să achiziţionaţi cartea. Nouă ne-a plăcut mult! Sperăm şi vouă 🙂

Lasă un răspuns

%d