machetedidactice.com

Cum te simţi atunci când în loc să te întâlneşti cu marea îţi iese în cale un … ciclon?

DSC_8305

Aş începe spunând, neputincios!

Bună ziua şi bine v-am regăsit! Am revenit cu drag şi dor după două săptămâni in care nu am avut acces la mediul virtual pentru că aşa a fost să fie. Iar din acest punct de vedere, chiar nu a fost rău!

Anul acesta am plecat mai devreme în vacanţă pentru că agenda noastră a cerut acest lucru. Avem parte de o vară fierbinte la propriu, iar aceasta a fost alegerea noastră. Şi chiar şi aşa, nu regret nici o clipă experienţele pe care le-am trăit şi de care nu ştiu când voi mai avea parte.

Pentru al doilea an, am ales ca vacanţa la mare să fie pe litoralul bulgăresc şi asta pentru că acolo am găsit condiţii minunate de cazare şi masă. Am luat bilete la acelaşi hotel ca în 2013, nebănuind că vom avea parte de aşa surprize. Iar ele nu au fost pregătite de gazdele bulgare ci de natură!

Chiar dacă drumul la plecare a fost presărat cu ploi şi chiar dacă toate previziunile meteorologilor spuneau că va fi ceva ploaie, am decis să mergem conform planului.

Drumul până acolo a fost obositor, noi având de parcurs aproape 600 de kilometri.

DSC_8160   DSC_8163

Am avut parte de un răsărit frumos şi de un parcurs minunat, lipsit de orice incident neplăcut. Luca a fost extrem de nerăbdător, ca de fiecare dată, iar forfota lui ne-a molipsit şi pe noi. Lângă noi a călătorit şi Coconaş, dar şi încă un prieten pufos, care conform spuselor copilului, „a venit momentul să vadă şi el marea”.

Nu am avut nici o problemă la vamă, aşa cum am avut surpriza de-a fi cazaţi mai repede cu câteva ore, pentru că hotelul nu era aşa de aglomerat. Hotelul se numeşte Sandy Beach- Albena şi vi-l recomand cu căldură. Camere frumoase şi curate, plaja lângă hotel, masa variată şi foarte gustoasă.

DSC_8368

După ce toate formalităţile au fost îndeplinite am plecat la întâlnirea cu marea. Cu mult iubita noastră, mare!

DSC_8185  DSC_8184  

DSC_8187  DSC_8188  

DSC_8189  

DSC_8190

Marea era agitată, poate ne anunţa ce avea să vie, dar noi nu am reuşit să interpretăm mesajele ei drept pentru care ne-am plimbat pe plajă să vedem dacă au mai intervenit schimbări faţă de anul precedent. Şi am găsit câteva.

Ce mi-a plăcut foarte mult, dar foarte mult, a fost apariţia pe plajă a unei biblioteci. Da, aţi citit bine! O bibliotecă pe plajă!

DSC_8246 

DSC_8247

DSC_8248

Această mini bibliotecă avea mai multe rafturi, aşa precum se vede din fotografii, iar pe aceste rafturi se găseau cărţi scrise în mai multe limbi pentru că şi turiştii ce vizitează această plajă sunt de mai multe naţionalităţi. Am studiat puţin oferta şi pentru că, din grabă, nu am luat şi pentru mine o carte, am ales să împrumut de acolo una.

DSC_8249

Alegerea s-a numit Douăsprezece scaune de Ilf şi Petrof de care nu eram străină, lecturând-o în adolescenţă, tot atunci citind şi Viţelul de aur de aceaşi scriitori. Dacă nu aţi citit-o până acum, nu ezitaţi!

Nu am gândit nici o clipă că voi avea răgaz să o termin, pentru că timpul era destul de scurt, dar şi pentru că în vacanţă nu am plecat singură. Dar ceea ce a urmat mi-a infirmat toate pronosticurile!

Cu siguranţă că nu sunteţi străini de urgia ce s-a abătut asupra acestei părţi de lume aşa cum nu cred că nu aţi văzut ce lasă un ciclon în urma lui (măcar de la televizor). Nu am crezut că marea, într-un acces de furie prelungită, poate schimba totul după bunul plac. A şters drumuri deja construite, făcând altele noi. A doborât la pământ copaci şi chiar şi un hotel! Unul aflat la câteva sute de metri distanţă de noi.
DSC_8297
DSC_8298
DSC_8300
DSC_8301
DSC_8302
DSC_8303
Noi am fost în mijlocul lui neştiind de fapt că suntem.
A plouat atât de mult, aşa cum nu gândeam că poate ploua! Curgea apa de parcă cineva o turna cu găleata, iar acest lucru s-a întâmplat preţ de mai bine de 24 de ore, fără întrerupere.
Am dormit şi am citit. Şi eu şi Luca. Şi nu ne-a fost rău deloc! Nu am avut nici un regret că nu am avut soare, poate şi de unde oboseala acumulată a avut partea ei de vină.
Este pentru prima dată când văd o mare roşie şi ţăndăroasă. Trebuie să recunosc că arată într-un mare fel!
DSC_8314
DSC_8305
Ce am mai făcut în timpul pe care l-am mai avut, am să vă povestesc în zilele ce urmează. Pentru că marea, în furia ei, a aruncat pe tărm o minunăţie de lucruri. Am avut ce studia şi de ce ne bucura.
DSC_8330
DSC_8333
DSC_8336

O experienţă inedită de care am avut parte şi din care am tras învăţămintele necesare. Vă dorim o vacanţă plăcută plină de întâmplări frumoase, pe care să le împărtăşiţi şi cu noi.

Dă-i un răspuns lui Machete didacticeAnulează răspunsul

5 gânduri despre “Cum te simţi atunci când în loc să te întâlneşti cu marea îţi iese în cale un … ciclon?”

%d