Machete didactice – Copilărim într-o lume plină de culoare! 1 Iunie, zi deosebită

Imagine

Iată că mult nu mai este şi sărbătorim poate cea mai frumoasă zi: Ziua copilului!

Este un prilej de a arăta fiecare, după pricepere şi inspiraţie ce înseamnă copilul pentru vieţile noastre şi cum îl preţuim.

În ceea ce mă priveşte pot afirma, fără să greşesc cu nimic, că este 1 Iunie tot timpul!

Am doi copii pe care mi i-am dorit mai mult ca orice pe lume şi cărora nu am ezitat nici o clipă să le arăt şi să le mărturisesc, dragostea mea. Nu cred că ar trebui să existe om care să procedeze altfel, însă viaţa cotidiană ne arată că lucrurile stau complet diferit.

Pe unde te întorci vezi suflete chinuite, înfometate, batjocorite!

Este un subiect extrem de dificil de abordat şi foarte complicat de priceput. Dar nu doresc a deturna aceste câteva rânduri în altceva decât ceea ce am pornit să scriu.

Aşadar, în ultimul an de grădiniţă a lui Luca, m-am tot gândit ce să confecţionez pentru a transforma această zi festivă în ceva deosebit de-a dreptul, şi după multe scenarii şi planuri, am avut o idee strălucită.

Spun asta, fără lipsă de modestie, şi gândindu-mă la reacţia copiilor atunci când au văzut dar mai ales atunci când au lucrat.

Am făcut un planiglob dintr-o foaie de polistiren de 10 centimetri grosime. Acesta urma să ţină loc de postament pentru figurinele ce urmau a fi aplicate. Iar aceste figurine, erau tot din polistiren dar de grosime mai mica, iar ele reprezentau două siluete: una de fetiţă şi una de băieţel.

Am avut câte două modele pentru fiecare fel.

ImagineImagine

Ineditul situaţiei a fost că, aceste figurine cu chipuri de copii au trebuit pictate, colorate de fiecare în parte. Practic, toţi copiii au primit căte una, iar eei au trebuit să le împodobească aşa cum au crezut de cuviinţă.

Vreau să vă spun că am privit cu foarte multă atenţie la rezultatul final. Copii au fost extrem de atenţi la detalii, iar acest lucru se observă lesne! Sunt fetiţe care au cercei la urechi, copii care au ceas pe mână, sau tricouri sau pantofi care poartă sigle binecunoscute.

Asta ca să nu existe nici o îndoială la atenţia cu care privesc cei mici tot ceea ce îi înconjoară.

Odată desenate aceste siluete, ele au fost puse de-a lungul acestui planiglob, aşa ca-ntr-o horă a bucuriei şi inocenţei.

Tot pentru săptămână respectivă, am confecţionat ca poster pentru prezenţă, doi copii ce se află în faţa unui tort, destinat acestei zile speciale. Copiii au avut de ornat acest tot, prin prezenţa lor, fiecare cu câte un simbol. La finalul săptămânii, tortul era numai bun de consumat!. Copiii absenţi, au fost puşi pe cutiile de cadouri ce se află sub tort. Pentru fiecare zi este câte o cutie aşa cum pentru fiecare zi , tortul are un etaj. Precum se vede, există două variante pentru acest poster.

img887

Asta a fost una dintre ideile care au prins foarte bine în rândul celor mici! Dacă doriţi, puteţi încerca şi aşa ceva. Până la urmă, dacă sunt idei mai multe şi şansa de-a găsi ceva care să se muleze pe dorinţele proprii este crescută.

Inspiraţie maximă vă doresc!

 

Lasă un răspuns

4 gânduri despre “Machete didactice – Copilărim într-o lume plină de culoare! 1 Iunie, zi deosebită”

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: