machetedidactice.com

Machete didactice – Ca la talcioc. Machete de tot felul, pentru toate gusturile dar mai ales pentru activităţi diferite

DSC_7383

DSC_7384
Traversez o perioadă extrem de aglomerată şi de solicitantă.
Copiii sunt pe ultima sută de metri în ceea ce priveşte şcoala. Răzvan intră peste câteva zile în cel mai important examen al lui, bacalaureatul, după care viaţa şi Dumnezeu ne va arăta ce planuri are cu el dar şi cu noi.
Luca stă şi el în aşteptarea evaluărilor şi se simte o oboseală care s-a acumulat pe parcursul celor cinci luni cât a trecut de când a început anul.
Cât despre mine?! Eu pendulez între cei trei băieţi din viaţa mea, încercând să găsesc timp pentru toate, putere, răbdare  şi creativitate
Mă bucur că încet, încet, cel mai mic băiat al meu creşte, iar aici este vorba despre blog. Nu spectaculos dar cu paşi mărunţi.
Aşa cum preconizam, deschiderea acestui blog a adus mult freamăt şi multe întrebări pe care odinioară nu le puneam. Însă nu despre blog doresc să vorbesc ci despre machetele mele iubite! Atâta bucurie îmi aduce acest polistiren prelucrat, că de multe ori, energia de la el mi-o iau!
Poate părea bizar, dar plăcerea cu care îl lucrez, mă face să regret că nu am descoperit mai repede că pot face aşa ceva.
Ce-am mai confecționat eu? Păi l-am făcut pe Cipollino pe care Luca l-a îndrăgit mult  şi l-am găsit sub această formă, aşa că l-am adus în camera  celui mic, să ne şoptească seara, poveşti la urechi. Este o machetă destul de mare; are aproape 1 metru înălţime.

Apoi am confecţionat nişte păsărele, ce aveau să întregească şi înveselească o poieniţă. Lângă ele, în plină primăvară nu puteau să lipsească nişte lalele, dar şi flori mărunte multicolore.

DSC_6417

DSC_6420

DSC_5393

Am mai făcut un băieţel cu tricou verde care să fie folosit ca un  suport în activităţile altui băieţel. Imi doresc ca el să-şi fi atins scopul şi ca destinatarul să-l folosească cu drag şi spor. Dimensiunea lui este de 1 metru înălţime.

DSC_2160  DSC_2256

Apoi am mai confecţionat nişte cadouri ce trebuiau aşezate lângă o fetiţă. Era vorba despre o fetiţă ce-şi aniversa ziua de naştere, iar pe lângă ea trebuiau să existe şi  cadouri. Ele au sosit. 🙂

DSC_2257

Tot în perioada asta am completat una dintre cele mai dragi machete mie, aceea a lui Pinocchio. Este poate cea mai mare machetă făcută de mine, are aproape 3 metri înălţime. Este cea mai complexă şi de suflet! Acum a trebuit să-i fac un suport pe care să fie ataşate nişte anunţuri. Postamentul de dedesubt este lung de 1,80 iar lăţimea lui este de 35 centimetri.

DSC_7083

Un alt proiect la care am pus mult suflet este şi cesuleţul de mai jos, iar el este adresat unei grupe de pitici. Limbile sunt funcţionale, iar prezenţa lui la grupă a garantat succesul activităţii. Este vesel, elegant şi… foarte precis!

DSC_7128  DSC_7129

Şi pentru că ne aflăm într-un talcioc, ce zice-ţi de o … ridiche! A fost confecţionată pentru o lecţie de definitivat, tema fiind Grădina de legume, iar după ce am confecţionat-o, am transformat-o într-un puzzle, format din 8 piese. Tot pentru grădina de legume am confecţionat un strat ce să poată fi pus în grupă. În lăcaşurile din polistiren, s-au pus grămăjoare de pământ în care s-au plantat diferite plante. A trebuit ca aceste orificii să aibă diferite forme geometrice. Mie mi s-a părut foarte interesant!

DSC_7130  DSC_7131  DSC_5044

DSC_5045

O altă machetă dragă mie este şi acest ghiocel, ce a plecat departe de mine. L-am lucrat cu mult, mult drag şi cred că sunteţi de acord cu mine că şi arată într-un mare fel.

DSC_5197

Pentru final am lăsat un semn de întrebare. La propriu.
Oare ce va mai urma? Eu sunt deschisă oricărei provocări şi oricăror idei.
Dacă le aveţi, nu ezitaţi să le rostiţi!

DSC_2671

Dă-i un răspuns lui ursuletinazdravaniAnulează răspunsul

9 gânduri despre “Machete didactice – Ca la talcioc. Machete de tot felul, pentru toate gusturile dar mai ales pentru activităţi diferite”

%d