Activităţi educative copii – E vremea castanilor în floare!

Ploile ultimelor zile au produs o explozie a naturii! Totul a crescut cu o viteză atât de mare, încât dacă nu eşti puţin atent, trec pe lângă tine tot soiul de întâmplări pe care dealtfel nu ai dori să le ratezi sau regreţi dacă ai făcut-o.
E atât de mult verde şi în atâtea nuanţe, că fără să vrei, te gândeşti că magicianul ce are asemenea puteri s-ar putea să se întâlnească cu tine într-o bună zi şi să te întrebe dacă nu ţi-ai dori să înverzești.
Şi oare, ce ai răspunde?
Copacii sunt în plin spectacol, fiecare scoţându-şi artileria grea pentru a impresiona deopotrivă, cuvântătoare şi necuvântătoare! Unii fac parada frunzelor, alţii a florilor iar cei mai răbdători aşteaptă etalarea fructelor aducătoare se miresme şi arome indescriptibile.
Am zăbovit alături de micul meu pui în acest univers atât de fascinant iar trăirile au fost atât de intense, încât acum, când doresc a le expune, vin de-a valma. Poate câteva imagini mă vor scoate din acest impas!

Scopul ieşirii noastre a fost întâlnirea cu castanii! O întâlnire pe care o avem an de an, fiecare mai înţelepţi, mai copţi şi mai îngăduitori. Ne bucurăm de revedere şi ne mai povestim ce-am mai făcut de când nu ne-am văzut. Avem de ascultat şi redat întâmplări marcate de bucurii sau regrete. Dar faptul că ne revedem, sănătoşi, ne aduce mare, mare bucurie! În anii trecuţi prietenul nostru a fost bolnav, având mult de furcă cu o boală ce i-a atacat frunzele şi chiar dacă ne-am fi dorit să-l ajutăm concret în vreun fel, tot ceea ce am putut face a fost să ne rugăm pentru însănătoşirea lui. Iar acum, l-am regăsit vindecat, cu o coroană sănătoasă şi bogată, plină de flori splendide.

Nu doresc a uita să spun că, datorită vântului puternic, la baza castanului ne-a întâmpinat un covor de flori, dar şi  un foşnet pe care pe dată l-am înţeles, iar acest fapt ne-a impresionat mult! Se bucura şi el ca şi noi, de revedere. Ne-am îmbrăţişat pe tihnă şi ne-am bucurat de revedere. Chiar ne-am bucurat!

Am zăbovit mai mult în compania lui şi i-am promis că o să ne vedem ori de câte ori va fi posibil acest lucru. Ne este şi la îndemână pentru că nu trebuie să batem drum lung până la el.
Ajunşi acasă am găsit de cuviinţă să nu întrerupem această stare atât de comodă şi mi-am adus aminte de cartea pe care am achiziţionat-o cu mai multă vreme în urmă şi care, acum s-a cerut a fi citită. Este o carte minunată, ca dealtfel multe din cărţile pe care le îmbrăţişăm în ultima perioadă. Se numeşte Basmele Pădurii, este scrisă de Rina Singh şi Helen Cann, este editată la Cartea Copiilor şi lecturarea ei aduce multă sensibilitate şi emoţie.

Cartea este scoasă în condiţii grafice excepţionale, pe o hârtie preţioasă, cerată (îmi aduce aminte de copilărie când aveam aşa coli pe care puteam desena:)) şi cu ilustraţii pline de sensibilitate.

Prin această antologie de poveşti despre copaci, culese din toată lumea, Rina Singh ne propune să regândim relaţia noastră cu arborii şi pădurea. Ilustrată exuberant de Helen Cann, într-o revărsare de nuanţe şi detalii, şi cu scurte informaţii despre speciile de copaci de care se vorbeşte în fiecare poveste, cartea de faţă îi va încuraja pe copii să recunoască şi să aprecieze multele daruri pe care copacii ni le oferă cu generozitate.

Povestea de astăzi, „Povestea castanului”, este o una japoneză, în care regăsim o parte din calităţile acestui neam atât de special şi atât de deosebit. Cu siguranţă că lectura personală vă va confirma acest lucru şi vă invităm să faceţi acest exerciţiu, aşa cum l-a făcut şi Luca dar şi eu.

Pentru mai târziu, am înregistrat o parte din lectura lui Luca. Cei ce au copii ştiu ce sentimente te încearcă în momentul lui!

Luca citeşte Povestea Castanului – video

Apoi Luca a completat o fişă de lectură, care nu a fost foarte amănunţită pentru că de această dată am ales să mă axez mai mult pe două activităţi de îndemânare, după cum urmează:

prima a constat în confecţionarea unui tablou ce reprezenta o frunză de castan, dar la realizarea ei am folosit aţă de bumbac
a doua a constat în realizarea unui gherghef, iar elementul principal al lui a constituit o castană.

Voi detalia mai jos, în amănunt cum am realizat aceste crafturi.

Pentru primul dintre ele am avut nevoie de următoarele materiale: un tipar cu o frunză de castan, aţă de bumbac de diferite nuanţe de verde, aracet, penson, foarfece, acuarele, bandă decorativă.

A început prin a trasa nervurile, după care a lipit fire de bumbac mai închis la culoare. După ce a fost completată toată reţeaua de nervuri, s-a trecut la umplerea frunzei cu aţă mai deschisă la culoare. A fost o muncă mai migăloasă dar până la urmă a dus-o la bun sfârşit. După ce frunza a fost umplută, s-a conturat marginea ei cu un fir puţin mai deschis la culoare.
A urmat pictatul ei. Noi am ales o vopsea acrilică de culoarea bronzului.

Ultima etapă a constat în ataşarea benzii decorative şi montarea aţei de care va putea fi agăţată.

Vreau să spun că Luca nu a fost convins că poate face acest lucru, dar finalul i-a arătat, încă o dată, că dacă îţi doreşti ceva cu adevărat, poţi realiza acel lucru.
A urmat apoi confecţionarea micuţului gherghef. M-am bucurat enorm când am văzut acest craft. Nu mai ştiu exact adresa lui, dar am dorit să-l realizez acum, pentru că se potrivea perfect cu tema noastră, dar mai ales pentru a mai exersa cu Luca aceste tipuri de activităţi pe care el nu le agrează aproape deloc. Vreau sa specific că, pentru el, nu a fost usor, şi asta deoarece încă nu a căpătat o îndemânare motrică aşa cum mi-aş fi dorit eu. Însă eu perseverez şi atunci când va trebui să facă aşa ceva, va şti să se descurce.
Acest exerciţiu cere o împletire a mişcărilor făcute de cele două mânuţe iar necoordonarea lor, duce la nerespectarea tiparului. Cred că dacă lângă mine era o fetiţă (şi aici gândul meu a plecat la Braşov la Mara şi Ioana!) sau două, treaba era altfel. Dar ne-am descurcat, cu ajutor ce-i drept!
Aici am avut nevoie de o castană în care s-au făcut 6 găuri în care au fost montate 6 beţe de frigărui. Îi mulţumim lui tati pentru acest suport!
Apoi am mai fost necesare  fire de mohair, de diferite culori pe care le-am ţesut, aşa, ca un păianjen.

Oricum, vreau să spun că finalul acestor activităţi a fost unul cu multă bucurie. Adevărată bucurie!

Nu pot încheia decât cu versurile lui Emil Brumaru, căruia îi mărturisesc că-l iubesc!

BOCET DE ADULT IV

În gară la Merişani
Cad castane din castani
Şi am patruzeci de ani.
Şi-aş mai sta şi n-aş mai sta
Să beau apă la cişmea
C-un acar alăturea.
C-am crezut, la început,
Cît marfarele-au trecut,
Că nici nu mai sînt adult.
Ci-n gară la Merişani
Cad castane din castani
Şi am patruzeci de ani.