Poate nu o să ma credeți, dar eu mă bucur mult când aud că sunt Cercuri Pedagogice. O să spuneți că am de câștigat și nu o să neg acest lucru (poate nu vă gândiți că mă îmbogățesc de pe urma acestor manifestări, știind cam cum stă treaba cu finanțele din învățământ), însă mă gândesc la cei mici, care vor beneficia cu adevărat de aceste întâlniri. Ei sunt adevărații câștigători și spun asta pentru că pe termen lung, chiar sunt!
Dar mă gândesc și la mine și la plăcerea de-a lucra toate aceste materiale, indiferent de tematica și de dimensiunea lor.
Pun atâta suflet și mă implic atât de mult, încât îmi ia o grămadă de timp să mă hotărăsc ce anume fac, cum anume montez, de ce optez pentru o imagine sau alta pentru a o transforma într-o machetă didactică.
Îmi place să mă întâlnesc cu cele care îmi solicită aceste machete, să le ascult, să le văd grupele în care lucrează și dacă se poate, să mă întâlnesc și cu cei mici.
Consider că este imperios necesar ca să se întâmple acest lucru, pentru că așa, datele pe care le dețin sunt mai complete iar rata de a reușită, mult mai mare.
Luna mai a sosit cu muuuulte cercuri de acest gen, iar în preajma lor există o mare efervescență. Am mai pomenit despre acest lucru într-un articol de pe acest blog, nu cu mult timp în urmă, dar atunci am dorit să fie menționate și păreri ale celor care activează în sistem. Puteți citi acest articol aici.
De această dată am îmbinat elemente noi cu altele vechi, pentru că doamnele cărora le-am confecționat aceste machete sunt niște cunoștințe mai vechi, iar pe acestă cale doresc ale mulțumi.
Vreau să o asigur pe Carmen Popa, profesor educator la Grădinița Pinocchio din Fălticeni, că o apreciez foarte mult pentru implicare și pentru modul în care înțelege să practice această meserie dar și că îi mulțumesc pentru încrederea acordată. Aceleași sentimente le nutresc și față de colega ei, Manuela Mârzan, tot profesor educator, care împreună fac o echipă pe cinste, părinții copiilor trebuind a fi foarte încântați de norocul pruncilor lor.
Colaborarea noastră a trecut prin mai multe etape, iar eu am evoluat mult și datorită provocărilor la care am fost partașă. Primul castel pe care l-am confecționat a fost pentru doamna Manuela, atunci când a avut inspecția finală de grad I, îl puteți vedea aici. Sunt extrem de încântată de acest castel cu atât mai mult cu cât lecția cu pricina a fost ținută cu o grupă mică, de 3 ani.
Tot pentru aceasta doamnă minunată am confecționat și colțul Responsabilități și puteți vedea detalii aici. Machetele sunt și acum funcționale cu toate că au trecut câțiva ani peste ele. Iar aceasta este proba că machetele didactice confecționate de mine, pot trece proba timpului dacă sunt păstrate și folosite corespunzător.
Acum, pentru această etapă, am confecționat un stup și câteva albine, care alături de un ursuleț dar și de alte elemente ajutătoare, au alcătuit un colț necesar Calendarului naturii. Și spun eu că a ieșit bine!
Doresc să specific faptul că, nu sunt necesare foarte multe elemente pentru a aduce în grupă un aer nou, de proaspăt, dar și culori și forme inedite. Copiii sunt foarte receptivi la toate noutățile ce apar în grupele lor și le privesc așa, ca fiind personale.
Nu am încă un feed-back a celor întâmplate astăzi, dar sunt convinsă că totul a fost minunat! Pentru că știu că atâta implicare și atâta freamăt nu are cum să aibă un alt fel de final. Important este că speranța nu este pierdută și atâta timp cât în noianul de neajunsuri mai sunt și persoane care nu se abat de la scopul inițial, înseamnă că nu este totul pierdut.
Ori eu sunt o optimistă, incurabila!
