machetedidactice.com

Machete didactice – Mănăstirea Putna în zi de sărbătoare

DSC_6204

Ziua de astăzi se anunţa a fi una minunată încă de dimineaţă. Toate elementele ce duc la acest fapt erau la locul lor, aşa că, după cum hotărâsem din vreme, am plecat către Putna. Dacă anul trecut, tot de sărbătorile Pascale, am fost la Voroneţ dar în formulă completă, de data aceasta Răzvan nu ne-a mai însoţit. Aşa că, în formulă restrânsă am pornit către acest minunat lăcaş de cult din nordul Bucovinei.

Drumul până acolo a adus cu el multă lumină şi culoare, multă viaţă şi trăire! Toate cuiburile de berze erau ocupate, iar în fiecare, noua viaţă prinde contur, la propriu. Fiecare cuplu de înaripate se bucura de soarele minunat, numai bun pentru o mică siestă. Afară erau aproape 20 de grade, o temperatură ideală. Chiar dacă natura nu a renăscut în totalitate, pentru că în această zonă nu toţi copacii au înfrunzit căpătând astfel haina nouă, câmpurile sunt cu recoltele mijite, pajiştile sunt înverzite iar insectele deja trebăluiesc. Probabil că în tagma lor sărbătorile sunt altfel ţinute şi respectate.

Îmi era aşa de dor de verdele crud presărat cu floricele (de obicei multicolore, însă nu chiar la vremea asta!) şi de zumzetul gângăniilor, încât am oprit de câteva ori pentru a putea auzi mai bine tot ce este de auzit şi de a mirosi mai bine aşa, la firul ierbii. Se spune că laptele din această zonă este cel mai bun datorită acestor ierburi, atât de grase şi de cărnoase, dar şi aşa de aromate. Văcuţele din Dorna dar şi din zona Humorului pot confirma acest lucru!

DSC_6190  DSC_6191

DSC_6192

Dar am ajuns la Putna.

Sfânta Mănăstire Putna a fost ridicată între anii 1466 – 1469, de Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt. Putna a fost şi este unul dintre cele mai importante centre culturale, religioase şi artistice din ţara noastră. Mihai Eminescu spunea:

Să facem din Putna Ierusalim al neamului românesc şi din mormântul lui Ştefan, altar al conştiinţei naţionale.

img786

DSC_6197 DSC_6199

DSC_6200 DSC_6201

De-a lungul veacurilor, mănăstirea a trecut prin multe încercări: invazii, cutremure, incendii… dar turnul tezaurului a rămas neatins. Pe vremuri, când mănăstirea era atacată, aici era ascuns tezaurul mănăstirii: odoarele sfinte şi lucrurile de preţ. La etajul întâi al turnului se urca pe o scară mobilă, care era apoi ridicată. Şi nimeni nu mai putea urca în turn.

DSC_6207  DSC_6210  DSC_6213

DSC_6214  DSC_6215

img784

Mormântul tău, Sfinte Ştefane, loc sfânt ca un altar prea ales s-a făcut  nouă celor de un neam şi credinţă cu tine, străjuit fiind pururea de lumina candelei, întocmai ca prestolul din sfintele altare. Aici noi, fiii neamului românesc, am unit întotdeauna rugăciunile noastre cu cele ale tale, în timp de pace şi mai ales în vremuri de primejdii am biruit.

Păstrând dreapta credinţă, într-un cuget şi cu o inimă lăudăm pe Dumnezeu, Care, cu rugăciunile tale, Sfinte Ştefane, dă pace şi mântuire sufletelor noastre.

DSC_6218  DSC_6219

DSC_6221  DSC_6222DSC_6223  DSC_6225   img785

Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu- Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoarea de Dumnezeu te mărim.

DSC_6226  DSC_6228

Muzeul Mănăstirii este cel mai bogat şi mai valoros din toate mănăstirile ţării. Aici veţi admira Tripticul – icoana pe care Ştefan cel Mare o purta în războaie. Mai sunt manuscrise, cărţi vechi, odoare din argint şi broderii ţesute cu fir de aur, de pe timpul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt.

DSC_6231   DSC_6232

DSC_6233    DSC_6235  DSC_6236

Dar pentru a înţelege de unde a plecat totul, am să vă spun legenda acestei mănăstiri aşa cum a fost ea spusă de Leon şi Victoriţa Magdan în Legendele Mănăstirilor.

Legendele manastirilor - Volumul 1

Legenda Mănăstirii Putna

Soarele tocmai cobora leneş dincolo de orizont. Umbrele ostenite şi grele ale copacilor acoperă pământul, iar freamătul vântului înfioară orice vietate de prin preajmă.

Deodată liniştea pădurii se tulbură. Copite istovite lovesc sacadat pietrele prin frunzele căzute, căutând o cale mai uşoară. În spatele armăsarului, un călăreţ strânge cu hotărâre frâiele şi calul se opreşte. Cal şi călăreţ, amândoi sunt osteniţi şi nu ştiu încotro s-o mai apuce. Dar, prin desişul crengilor, omul zăreşte un bob lumină, cum doar o candelă sau o lumânare aprinsă pot să dăruiască. Dar ce să caute aşa ceva în inima codrului, unde doar fiarele se-ncumetă să trăiască!?

Coboară de pe cal şi, dând crengile dese la o parte, se apropie de locul acela. În lumina palidă a lunii, desluşeşte conturul unei stânci, în care e săpată o chilie.

Înăuntrul ei, mocneşte lacrima de lumină a unei candele. Alături, stă şi se roagă un  pustnic bătrân, îmbrăcat în rasă de cânepă aspră, cu pletele şi barba albite de iarna vârstei. Parcă ar fi coborât dintr-o icoană… Se aud paşi prin frunziş.

– Cine-i acolo? întreabă vocea puternică, dar blândă a pustnicului.

– Om bun, răspunde călăreţul.

– Apoi, de eşti bun, intră în chilioara mea şi te odihneşte! Ia loc pe laviţa asta de lemn şi trage-ţi sufletul oleacă!

Bătrânul călugăr zâmbeşte. Are ochii senini şi calzi şi îl priveşte pe străin cu atâta blândeţe, de parcă ar fi un vechi prieten pe care aştepta să-l revadă.

– Ce e, omule, cu dumneata? Te văd aşa de obosit şi îngândurat! Ia spune-mi, ce vânt de noapte te aduce prin locurile astea pustii, unde suntem doar eu şi Dumnezeu?

– Apăi, bunule părinte, eu sunt domnitorul Ştefan. Am fost învins în luptă de turcii cei cruzi şi haini. Îmi plânge sufletul când mă gândesc că oastea mi-a fost împrăştiată. Oricât de destoinici sunt oamenii mei, turcii sunt mulţi, armele lor puternice, iar ura lor cruntă. Nu ştiu ce să fac şi am luat drumul prin codri, doar mi s-o linişti inima şi m-o lumina Dumnezeu ce să fac…

Zicând acestea, Ştefan lasă capul în piept, oftând din suflet.

– Ei, Măria Ta, Dumnezeu ţi-a îndrumat anume paşii la chilia mea. Numele meu este Daniil şi trăiesc în pustietatea asta de vreme neştiută. Rămâi aici peste noapte, întinde-te pe lăicioara asta şi mâine de dimineaţă te-oi sfătui ce să faci. Oi mânca un pic de fiertură de rădăcini, că altceva bun nu se găseşte pe aici. Hodineşte-te dar!

Încet, noaptea trece, cu toate ale sale, cu stele căzătoare, cu noian de vise în minte şi cu nădejdea unei zile mai bune în inimă…

Iată de dimineaţă, înainte ca soarele să-şi deschidă pleoapele somnoroase! Părintele înghionteşte pe domnitor:

– Măria ta, hai cu mine degrabă!

Ştefan se ridică, îşi face semnul crucii şi iese după pustnic. Acesta îi arată o culme şi îi spune:

– Urcă în vârful acelui deal, ia arcul şi trimite săgeata adânc în inima pădurii. Acolo unde va poposi, să ridici mănăstire mândră şi sfântă, iar Dumnezeu te va îndruma şi duşmanii nu te vor mai învinge!

Ştefan încălecă murgul odihnit şi, strunindu-l vânjos, urcă dealul pietros într-o clipită. Scoate o săgeată din tolba plină şi, încordând arcul cu putere şi credinţă, slobozeşte săgeata. Pentru o clipă ea zbârnâie, spintecând aerul încă întunecat, apoi nu se mai aude nimic…

După ce se lumină bine, domnitorul luă câţiva oameni din satul apropiat şi porni să caute săgeata. Căutară mult şi bine, dar cu încredere şi răbdare, căci braţul cel puternic al Domnului trimisese săgeata hăt departe, împlântată adânc în codrul secular. O găsiră, în sfârşit, înfiptă într-un paltin bătrân. Între timp, apărură şi boierii şi tot alaiul domnesc, căci îl căutau pe Vodă, aşteptând poruncile sale. Privindu-i pe toţi, domnitorul le spuse:

– Oameni buni, aici, pe locul acesta voi înălţa sfânt lăcaş Domnului. Am nevoie de meşteri pricepuţi, de oameni harnici şi cu credinţă. Începeţi, aşadar, şi tăiaţi copacii jur-împrejur! Să înălţăm aici, în această pădure, mănăstire mare. Aici călugării vor putea sluji cu credinţă Domnului, aici ne vom putea ruga atunci când ne vom întoarce teferi de la războaie şi tot aici oamenii vor găsi alinare şi mângâiere la tot ce-i frământă! Aşa să ne ajute bunul Dumnezeu şi Maica Domnului!

Şi uite aşa, dragii mei, a horărât Ştefan cel Mare unde să fie mândra sa ctitorie, sfătuit de Daniil Sihastrul, care a devenit duhovnicul şi omul de taină al voievodului. Iar Ştefan cel Mare şi Sfânt, după ce a hotărât locul mănăstirii şi a început zidirea ei, s-a întors iar cu sabia în mână, în fruntea oastei, împotriva turcilor şi i-a învins, după cum îi proorocise Cuviosul Daniil. Întors din bătălie, a sfinţit mănăstirea şi a împodobit-o cu mândre icoane pictate şi cu sfinte odoare.

Legenda spune că la temelia mănăstirii, Vodă a îngropat o mulţime de comori, căci, la Judecata de apoi, domnitorul va veni iarăşi şi le va împărţi pe toate celor care au păstrat cu sfinţenie credinţa şi legea strămoşească.

Veacurile s-au scurs, după cum li-i felul, dar o bucată din paltinul săgetat de domnitor se mai păstrează şi azi la mănăstirea Putna. Tot aici, în groparniţa bisericii, este , săpat în marmură, mormântul domnitorului.

Veniţi, aşadar, cu drag şi pioşenie, să vă închinaţi şi să fiţi binecuvântaţi în această mândră mănăstire, simbol al credinţei poporului român şi al marelui său cârmuitor de odinioară!

 

Aceasta este legenda Mănăstirii Putna.

DSC_6239  DSC_6240  DSC_6243

DSC_6245  DSC_6246

Nu doresc a încheia înainte de a vă mai da un citat din prefaţa acestei cărţi, prefaţă scrisă de Părintele Constantin Necula:

Aş alerga să vă spun vouă, copiilor, cum le-am spus şi copiilor mei: stingeţi pentru a seară, două, televizorul cu eroii falşi din Naruto ori Pinguins ori Viaţa în Acvariu, depărtaţi-vă de computerul cu jocuri despre ucideri şi ciudăţenii desenate cu monştri şi răutăcioşi nevindecaţi şi luaţi cu voi în dulcele somn al nopţii chipurile Sfinţilor despre care veţi afla în cartea aceasta. Ei pot fi cu adevărat eroii copilăriei voastre, ai adolescenţei voastre, ei pot fi eroii vieţii voastre.

 

Dă-i un răspuns lui Machete didacticeAnulează răspunsul

2 gânduri despre “Machete didactice – Mănăstirea Putna în zi de sărbătoare”

%d