Zilele acestea este multă forfotă. Nu că în celelalte nu ar fi, însă acum se adaugă elementele specifice întâmpinării celei mai importante sărbători religioase de peste an: Învierea Domnului.
Într-o casă cu doi copii este multă zarvă zi de zi: şcoală, activităţi extraşcolare, tot felul de probleme ivite care necesită o rezolvare imediată şi câte şi mai câte. Îmi place această atmosferă şi cred că toată viaţa mi-am dorit-o. Din perspectiva mea, trăind în aşa viteză, trebuie să fii în permanenţă conectat şi nu mai ai când să te lasi cuprins de gânduri pesimiste sau de mai ştiu eu ce trăiri anapoda. Pe mine copiii mă scot din astfel de derapaje şi de la ei şi prin ei, merg mai departe. Pot spune că ei reprezintă acumulatorul meu.
Toată viaţa mea mi-am dorit copii! Dacă aş fi putut, aş fi fost înconjurată de mai mulţi.
Cei pe care îi am, au venit greu şi după multe aşteptări. Undeva în subconştient am ştiut că vor fi băieţi, de când încă nu făcusem cunoştinţă cu ei, faţă în faţă. I-am visat, pe amândoi, iar pe măsură ce timpul a trecut, am constientizat că sunt exact aşa ca în visul meu. Nu ştiu cum să interpretez şi cred că nici nu doresc a auzi vreo interpretare a cuiva mai pregătit ca mine, însă după ce am avut imaginea reală în faţa ochilor am ştiut că trebuie să fie pe undeva, ceva mai mult.
Pe Răzvan l-am visat aşa, ca în imaginile de mai sus, îmbrăcat cu un costum, pe care ulterior l- am tricotat. În visul meu era puţin mai mare, dar costumaţia era ca aceea pe care o vedeţi. Dacă mă întrebaţi de ce am confecţionat-o, nu ştiu ce să răspund. Atâta ştiu că aşa trebuia să procedez, ceea ce am şi făcut.
Fotografiile acestea îmi sunt nespus de dragi şi fac parte dintr-o lungă listă poze. Cred că această meteahnă se trage din casa copilăriei mele, când tatăl meu ne făcea fotografii foarte des, pe care ulterior, tot el de developa. Aveam şi noi voie să stăm alături de el în camera obscură, iar mirosul soluţiilor necesare la developatul filmelor îmi sunt şi acum familiare. La fel de familiare îmi sunt ordinea şi disciplina pe care tatăl meu o avea şi încă o mai are, faţă de lucrurile care l-au înconjurat şi îl înconjoară.
Eu am fotografiile scoase şi puse în albume, pentru că este mai frumos aşa, să răsfoieşti. Nu am nimic împotriva albumelor virtuale, dar pentru mine, primele sunt preferate.
Spuneam că în ciuda acestor zile extrem de încărcate, am găsit răgaz să-mi mângâi sufletul alături de fiul meu mai mare, care a avut chef dar şi dispoziţie, de-a cânta alături de mine câteva piese la pian.
Pur şi simplu ador aceste momente, iar faptul că nu sunt aşa de dese mă face să le preţuiesc pe măsură. Mă consider o veşnică începătoare şi am un of că nu am făcut lucrurile atunci când au trebuit făcute. Profesoara pe care am avut-o eu nu a fost cea mai bună, iar părinţii mei nu au fost aşa de perseverenţi în această direcţie, aşa cum am fost eu şi sunt, faţă de copiii mei. Acum pot să spun că Răzvan ştie să cânte la pian şi că având o partitură în faţă, poate cânta ce este scris pe ea. Este adevărat că nu poate improviza ci poate cânta numai după partitură.
Cu Luca demersurile sunt în toi, dar şi el poate citi o partitură. Şi încă nu am încheiat acest capitol!
Revenind la Răzvan, mă bucur că fiind acum la final de capitol şi aici mă refer la bacalaureatul ce se apropie dar mai ales de plecarea lui la studii, mai găseşte câteva clipe pentru sufletele noastre. Sunt lucruri mărunte dar care au aşa o profunzime! Îi mulţumesc mult şi îl iubesc enorm!
Dar ce-i mai important e că sunt de neuitat.
În timp ce cântam erau alături de noi şi Luca dar şi tata . Ne-am bucurat împreună chiar dacă interpretarea nu a fost cea mai reuşită. De altfel am avut mai multe tentative, care mai de care mai nostimă. Dar per ansamblu , momentul a fost perfect pentru noi!
Doresc a vă transmite faptul că, trebuie să vă găsiţi răgaz pentru sufletul vostru făcând lucruri ce vă ajută să mergeţi mai departe: să vă jucaţi, să vă plimbaţi sau să cântaţi cu un copil, să citiţi sau mai ştiu eu ce activitate vă face plăcere. Este multă muncă şi mare alergătură pentru traiul de zi cu zi, dar trebuie să ne tragem seva de undeva.
Şi dacă noi nu ne acordăm acest timp, nu ni-l acordă nimeni!
Vă doresc Sărbători binecuvântate! Paşte fericit alături de copii, de familie şi de cei dragi!
11 gânduri despre “Activităţi educative copii – Gânduri pentru fiul meu cel mare. Ajutată de portativ!”
Cata dreptate ai,draga Ioana!Eu iti multumesc ca mi/ne-ai reamintit ca timpul trece si uitam sa ne bucuram de viata cu adevarat,de momentele dragi,cu oamenii dragi.
Postarea ta m-a emotionat,poate ca si din cauza ca raportam povestea ta despre copii cu ai mei(sunt mai mici,dar ma refeream la amintiri).Si ma bucur pentru momentele frumoase pe care le traiesti si tu.
Si noi avem mii de poze pe hartie asezate in albume(noi ne-am luat tarziu aparat digital,si acum avem film in aparat),pe care le rasfoim cu drag,din cand in cand.Ce amintiri!
Si mai imi place mult ca,atunci cand deschid blogul tau,primul lucru pe care-l vad e poza de la antet.
Va doresc zile binecuvantate!
Cu drag,Gianina!
Draga mea, îţi mulţumesc frumos pentru cuvintele adresate. Pentru mine aceaşti doi băieţi ai mei sunt totul. Îi iubesc nespus şi mi i-am dorit nespus. Cred că în viaţa asta esenţa sunt copiii. Cine îi are trebuie să-i preţuiască şi să-i îngrijească cu toată responsabilitatea. Contează şi situaţia materială, dar ca un copil să se dezvolte armonios nu are nevoie de fiţe peste fiţe. Banul te ajută să achiziţionezi dar nu rezolvă în totalitate problema. Îţi doresc să te bucuri de puii tăi dar şi ei de tine. Să fiţi sănătoşi, simpli şi normali!
Sărbători binecuvântate!
Da,am inteles ca ti-ai dorit mult pentru ca s-au lasat asteptati,si mi se pare normal ca ei sa fie esenta vietii noastre,a mamicilor,a parintilor.Nici noi n-am invatat copiii ca totul se cumpara,si sa nu fie fitosi.Ba,pentru unii parem ciudati,altii sunt invidosi,in sensul bun de modul cum am ales sa-i crestem…simpli si normal,exact cum ai zis tu.Mai avem multe de invatat si noi dar suntem impreuna.Iti multumesc pentru urari,toate cele bune si voua!Succes baietilor la examene!
A,si-n drum spre Antoaneta,fa un popas si pe la noi 😀
Multumesc de invitaţie.Dacă vom putea, cu mare drag.
Sarbatori fericite!
Bafta la bac lui Razvan si sa aibe parte de ani de studentie frumosi si interesanti 🙂
Pupici lui Luca si la cat mai multe partituri cantate alaturi de mami si fratele mai mare 😉
Multumim Antoaneta! Pentru faptul că ne urmăreşti, dar şi pentru urările făcute. Anul acesta este mai greu, dar cu ajutorul lui Dumnezeu sperăm să trecem cu bine. Sărbători luminate şi binecuvântate să aveţi! O îmbrăţişare puilor tăi şi dacă în luna iulie sunteţi la domiciliu ( mă refer în oraş), cu siguranţă ne vom întâlni. Eu una, abia aştept!
Ar fi grozav sa ne intalnim 🙂
Poate , peste câteva luni. 🙂
🙂
Ce frumos ai povestit, Ioana! Te inteleg perfect cu visurile…Pupici si imbratisari calde la toti trei din partea noastra, si sa aveti minunate Sarbatori!
Multumesc mult Raluca! Sărbători luminate!