Am citit zilele trecute un articol care mi-a plăcut foarte mult. Poate că citindu-l şi voi, veţi trăi aceleaşi sentimente pe care le-am încercat la rându-mi. Articolul se numeşte „Ce sunt eu pentru copilul meu” şi îl găsiţi pe blogul joaca de-a copilăria.
Mi-am pus şi eu de nenumărate ori aceaşi întrebare: cum îşi vor aminti fiii mei despre mine, despre noi, despre casa copilăriei lor. Mi-am imaginat în fel şi chip cum vor fi atunci când vor deveni soţi, dar mai ales taţi! Melanjul de sentimente ce mă încearcă este foarte variat şi îmi dă posibilitatea sa ţes tot soiul de scenarii în care suntem o familie mare, cu nepoţi mulţi, trăind normal şi armonios. Şi cred că pot visa!
Am avut o copilărie minunată, într-o casă de oameni responsabili, cu drag de tradiţii şi de carte.
Cu drag de oameni şi de natură.
Cu drag de linişte şi de frumos.
Cu drag şi cult pentru prieteni!
Sunt momente când mi-e dor de copilăria mea, atunci când aveam o siguranţă şi o singură grijă: să fiu copil!
În casa copilăriei mele era cald şi bine şi eram trei fraţii: eu şi cei doi fraţi ai mei, mai bine zis un frate mai mare şi o soră mai mică. Toată viaţa mea am fost la mijloc şi din acest punct de vedere nu a fost rău. Diferenţa dintre noi nu este nici prea mare nici prea mică. Potrivită pentru evitarea de ,,conflicte” într-ale jocului. Am fost învăţaţi să ne iubim şi să avem grijă unul de altul, însă nu-mi aduc aminte să se fi ţinut lecţii speciale în acest sens. Toate au venit, cu linguriţa, pentru ca acum, adulţi fiind, să punem în practică cele dobândite.
În casa copilăriri mele au fost urmărite teatre tv şi spectacole de balet (de la ruşi, evident!). Am vizionat concursuri de patinaj, atunci când Cristian Ţopescu descria cu o adevărată măiestrie costumele patinatorilor. Am făcut galerie la meciurile de handbal, volei şi fotbal. De când mă ştiu eu sunt un fan al echipei Steaua, iar sora şi fratele meu sunt Dinamovişti.
Am urmărit curse de Formula I dar şi campionate mondiale de fotbal, ca să nu mai amintesc de Olimpiade. Parcă mai ieri o imitam pe Nadia la Montreal şi făceam adevărate tururi de forţă, în încercarea de fi și eu la fel.
Părinţii mei au avut şi mai au încă, de ani de zile aceeaşi prieteni, prieteni adevăraţi pe care te poţi baza zi şi noapte, fără a avea teama că lucrurile s-ar putea desfăşura altfel decât ar fi firesc.
Ce să mai spun? Că nu pot uita cum poştaşul ne aducea ziarele, fiecăruia abonamentul potrivit. Că mergeam în tabere şi că am făcut parte dintr-o brigadă de copii, care într-un an a câştigat Cântarea României, participând la ediţia finală ce s-a desfăşurat tocmai la Drobeta Turnu- Severin! Că am luat lecţii de pian şi că am avut profesori acasă de engleză şi de franceză!
Am nişte amintiri minunate din copilăria mea. Drept pentru care am dorit ca şi ai mei copii să trăiască tot aşa.
Mi-am dat toată silinţa să urmez drumul parcurs de părinţii mei în formarea noastră ca oameni, iar timpul va hotărâ dacă ceea ce am clădit este în regulă.
Faptul că nu am fost singură la părinţi m-a determinat să-mi doresc şi eu foarte mult doi copii, iar ei au venit mai târziu, dar şi la intervale mari de ani, dar au venit!
De la bun început am sădit în ei armonia şi vreau să cred că vor avea, adulţi fiind, aceeaşi relaţie pe care o am eu cu fraţii mei: una de iubire necondiţionată! Îmi este foarte greu să descriu în cuvinte ceea ce simt pentru fraţii mei! Însă în ultima vreme am putut să le spun mai des şi să le arăt sentimentele mele.
Răzvan mă tot întreabă în ultima perioadă, dacă am să-l ajut să-şi crească pruncii, el dorind a avea 3 copii şi asta nu foarte târziu. Răspunsul meu a fost pozitiv tot timpul. Tot ceea ce-mi doresc este să fiu sănătoasă să pot gusta şi din aceste trăiri, care am auzit că au o cu o altă intensitate faţă de cum sunt raportate la propriii copii. Ar fi minunat să pot povesti cu o nepoţică!
Cred că fiecare părinte are momente când are aşa gânduri. Ele sunt un melanj de bucurie, nerăbdare, întrebări şi freamăt. Însă bunul Dumnezeu are pentru fiecare un drum.
Oare care va fi drumul meu de-acum încolo?
P.S. Dacă e un basm, trebuie să fie şi o zână/ prinţesă, nu?
