machetedidactice.com

Activităţi educative copii – La voi au venit rândunelele?

Imaginea cu care debutează acest articol nu este luată de pe internet. Povestea ei este foarte frumoasă şi nu cred că o voi uita niciodată. La fel cum îmi doresc ca nici Luca să nu uite!
Se întâmpla anul trecut când, aflaţi în vacanţă la fratele meu, am observat un cuib de rândunele la care era mare activitate. Ne-am hotărât, eu şi cu Luca, să stăm la pândă, iar scopul ei era de-a urmări activitatea acestor păsări atât de delicate şi frumoase. Nu am putut sta lângă cuib, pentru că ele nu mai veneau, dar cu ajutorul unui aparat foto am surprins câteva instantanee care ne sunt extrem de dragi.

Aşa am putut observa că în cuib sunt patru pui, unii dintre ei mai gălăgioşi şi mai bătăioşi, pentru că de fiecare dată când părinţii soseau cu mâncare, ei căscau gura cea mai mare.
De la sine înţeles este că având posibilitatea de-a vedea pe viu păsările, am mers mai departe şi am studiat această vietate mai în amănunt.
Pe mine, imaginea rândunicii mă duce cu gândul la profesorul meu de franceză din şcoala generală, domnul Raul Feldman, care ne-a învăţat un cântec despre rândunică şi pe care îl cânt şi acum, de câte ori le văd pentru prima dată.

 Le soleil rayonne
Sur les belles fleurs
Et le printemps donne
Toutes ses splendeurs

Légère hirondelle
Viens nous égayer
Viens à tire d’aile
Dans notre foyer

Poate îl ştiţi, dar dacă nu, să-l căutaţi pentru că este foarte frumos!

Dar să revenim la rândunelele noastre!

Am făcut un presenter, la fel cum am confecţionat şi în cazul altor vietăţi despre care am vorbit. Deasemenea am folosit Enciclopedia mea Păsările de la Editura Egmond, pe care v-o recomand cu plăcere. Dar am apelat şi la fişele de la Imp, extrem de folositoare şi bine structurate. Toate aceste materiale l-au ajutat pe Luca să înţeleagă noţiuni din viaţa aceste păsări.

 

Am parcurs mai multe etape în tema noastră. Primul dintre ele a fost să înţelegem cum de pot păsările zbura iar după ce s-au citit materialele avute la dispoziţie, am găsit un răspuns sau mai bine zis unul dintre ele: penele. Drept pentru care Luca a tăiat o pană şi a observat că este goală pe dinăuntru iar ca să fie şi mai convins, a mai privit-o şi printr-o lupă. 😉

Apoi am folosit presenterul. De pe coperta lui, Luca a citit poezia A sosit o zidăriţă de Traian Oancea. În interiorul acestui presenter se află mai mulţi norişori ce poartă cu ei informaţii principale despre rândunica şi anume: ce manâncă, cum şi cât cloceşte, ce comportament are, cum are grijă de pui etc.

Următoarea etapă a fost aceea a completării unei fişe cu părţile componente ale rândunicii. La capitolul fişe, am avut mai multe pregătite, cu subiecte mai variate. De exemplu, pe marginea unor imagini, Luca a trebuit să alcătuiască nişte propoziţii. O alta a necesitat şi colorare. Dialogurile purtate în timpul acestor activităţi sunt atât de frumoase încât merită tot efortul în a pregăti materialul necesar desfăşurării lor.

         

Am completat o fişă-rândunică în care cerinţa suna asa : găseşte rime la cuvântul ,,rândunică”. A fost interesant şi solicitant. Fişele cu care am lucrat le găsiţi în fişierul de mai jos.

Fişe rândunica

Ultima etapă a fost aceea a realizării unui craft, în care vedeta a fost rândunica. Acesta a fost însoţit şi de acorduri la pian pentru că rândunelele noastre erau aşezate între doi stâlpi, iar firele formau un portativ. Puteţi folosi acest craft pentru o iniţiere în lumea notelor muzicale, punând notele în ordinea din gamă, fără a alcătui cu ele melodii.

 

Deocamdată rândunelele noastre au venit doar teoretic. Practic, le aşteptăm cu mare drag.

Doresc în încheiere, să vă reamintesc de concursul nostru. Vă aşteptăm cu drag să vă înscrieţi, asta numai dacă veţi considera că aceste machete didactice vă pot fi de ajutor. Zi frumoasă şi plină de creativitate, vă dorim !

Lasă un răspuns

%d