Primăvara aduce cu ea un vârtej de sentimente şi mă gândesc că acest lucru este posibil datorită renaşterii. Nu ştiu cum văd oamenii aceste schimbări, aşa cum nu ştiu, cum anume îşi gestionează trăirile. Nu am suferit până acum în nici o primăvară de astenie sau cel puţin nu am fost diagnosticată cu aşa ceva. Ştiu că există astenii de primăvară şi de toamnă dar n-am auzit de aşa suferinţe atribuite anotimpurilor vara şi iarna. Însă, am perioade în care sufletul meu face nişte tururi de forţă prin anotimpuri, nerespectând înşiruirea logică a lor. Şi aşa, sunt momente în care, pe parcursul unei zile, „reuşesc” să bifez toate anotimpurile, fără a dori neapărat să trec prin asta.
Sunt perioade în care pot gestiona uşor aceste trăiri dar și momente când îmi este foarte greu!
Primăvara este … ce cuvinte să folosesc? Este o minune de anotimp! Îl ador cu toată fibra mea şi mă bucur cu o intensitate foarte greu de exprimat. Practic, de cum stă să vină, îmi aleg câteva plante pentru care devin un Sherlock Holmes, atât sunt de atentă la toate detaliile şi la toate aspectele dezvoltării lor. Probabil că mulţi mă privesc ca pe o ciudată văzând cum studiez ori o buruiană, ori ceva plante mai nobile existente pe plaiurile mele.
Şi sunt multe momente când caut poezii. În ultima perioadă a stat şi Luca alături de mine, iar Răzvan ne-a privit şi ascultat din umbră. Şi cred că-i bine pentru toţi, şi mici dar şi mari.
Păpădia paraşută
de Emilia Plugaru
Obosită rău de tot,
Furnicuţa s-a oprit
Pe un fir de păpădie
Şi un pic a aţipit.
Bate-un vântuleţ şăgalnic,
Păpădia-ncetişor
Se dă huţa: na, ni, na,
Furnicuţo, somn uşor.
Se trezeşte furnicuţa:
– Ce de bine e să stai
Să priveşti spre cerul larg
Când afară-i luna mai.
Deodată, furnicuţa
Observă că zboară-n sus.
Firul cel de păpădie
De la locul lui s-a smuls.
– Furnicuţo, ţin-te bine
Cu lăbuţele de mine,
Căci zburăm acum pe ruta
Cer-Pământ… cu paraşuta.
Viorica
de Emilia Plugaru
S-a topit zăpada
Din pădurea rară,
Un strop de cer albastru
Pe pământ coboară.
Se bucură pământul.
Cu blânda lui suflare
Sărută picătura
Şi o preface-n floare.
Albastrul cer priveşte
Cu drag la floricică.
Pădurea o dezmiardă
Şi-i zice – Viorică.
Spuneam mai sus că sunt momente în care anotimpurile alcătuiesc un amalgam. De exemplu, nopţi de vară când eu „îngheţ” sau dăţi când dimineaţa este vară, după amiaza multă mohoreală, pentru ca seara să aibă minunate sclipiri de iarnă. Cu siguranţă că mai am companioni nevăzuţi, ce trec prin aceleaşi stări.
Vara este … oare cum să spun? Solară, acumulatorul meu. În acest anotimp am avut cele mai năstruşnice vise.
Ploaie de vară
de Emilia Plugaru
Picături de ploaie caldă
Picură pe trotuare,
Un copil al nu ştiu cui,
Fericit aleargă, sare.
De la bloc îl vede tatăl
Şi îi strigă, supărat:
– Ce aştepţi, afară plouă,
Vin-acasă, imediat!
Dar deodată-şi aminteşte
Că şi el, când era mic,
Alerga desculţ prin ploaie:
– Bine, mai rămâi un pic…
Ruză buburuză
de Emilia Plugaru
Mica buburuză
Cu aripi subţiri,
Şi-a-njghebat căsuţă
Chiar în trandafiri.
Ruza buburuză
Se trezeşte-n zori,
Îşi petrece ziua,
Colo, printre flori.
Seara se întoarce
La căsuţa sa,
În pătucul moale
Ca de catifea.
O petală roză,
Îşi aşterne-n faţă
Şi-apoi doarme dulce
Până dimineaţă.
Toamna este … bogată, rodnică, colorată (vorba lui Luca), perioada în care cei care au trudit două anotimpuri ajung să culeagă roadele muncii lor.
Văd lanuri de porumb şi floarea soarelui.
Văd grămezi de cartofi şi coşărci cu struguri.
Văd părinţi emoţionaţi şi copii şi mai şi. Doar începe şcoala!
Văd umbrele frumos colorate, pelerine de ploaie la fel, dar şi cizme de cauciuc ce au altă înfăţişare decât cele din copilăria mea.
Văd frunze care în ciuda faptului că sunt moarte, etalează culori calde şi … vii!
Ori nu sunt suficiente motive să te facă să reflectezi asupra îndrăgostelii de toamnă?
Încă-i toamnă
de Emilia Plugaru
Scuturând din păr zăpadă,
Iarna, pe neprins de veste,
A sosit în plină toamnă,
E ograda ca-n poveste.
Dar o ploaie zăpăcită
A şi colorat zăpada.
Ca o foaie mâzgălită
E acum toată ograda.
Azorică revoltat
Latră-ntruna: Ploaie caldă,
De ce oare-ai desenat
Pete negre pe zăpadă?
Şterge petele mai iute,
Vreau să plec la săniuş!
– Nu se poate, e devreme,
Încă-i toamnă, căţeluş…
Toamna ţese covoraş
de Emilia Plugaru
Pomii, goi, se întristează,
La verdeaţa lor visează.
Toamna ţese colo jos
Din frunze covor frumos.
Eu încet, încet păşesc,
Teamă mi-e să nu-l strivesc,
Şi buchet de frunze-adun
În ierbar să mi le pun.
Iarna este… Să spun de Crăciun şi de bradul împodobit în aşteptare de cadouri? Sau aş putea pomeni despre găteala naturii, atunci când toate veșmintele sunt preţioase?
Ori despre colinde şi tradiţii reînviate? Ce multe se pot spune! Oameni îngheţaţi dar atât de vii, dealuri pline de chiote scoase de copiii veniţi la săniuş, gutui galbene în ferestre şi lumânări cu sclipiri de vis, năsucuri roşii şi mânuţe îngheţate, ţurţuri… . Anul nou, dorinţe noi, începuturi!
Iarna are destule argumente pentru a nu fi cu nimic mai prejos faţă de suratele sale.
Anul nou
de Emilia Plugaru
Ninge, ninge peste sat.
Fulgii cad încet, încet.
Albi sunt picii de pe stradă
Parcă-s oameni de omăt.
Aeru-i a sărbătoare,
Porţile sunt larg deschise.
Peste tot miros de pâine,
Peste tot lumini aprinse.
Câinii tac în noaptea asta.
Gospodarii, stând în prag,
Întâlnesc colindătorii
Şi le zic aşa cu drag:
– Picilor, da-ţi traista-ncoace,
Să vă pună moşu-n ea,
Un colac mare cât roata,
Na, măi ţică, şi-o para.
V-aş ruga ca şi la anul
Să mai treceţi pe aici,
Doar aşa veţi ţine minte
Că aţi fost odată mici…
Anul vechi de-acu se duce,
Anul Nou, iată-l pe drum,
De mânuţă îl aduce
Bunul nostru Moş Crăciun!
Vine iarna
de Emilia Plugaru
Au luat copiii
Cu asalt ograda.
Oare ce se-ntâmplă?
Cade-ncet zăpada.
În sfârşit şi iarna
A venit la noi,
Fulgii, jucăuşii,
Joacă hora-n toi.
Ce mai bucurie,
Ninge fulgi măşcaţi.
Hai, ieşiţi afară
Să mă-ntâmpinaţi!
Iarna ne îndeamnă
Să ieşim din casă.
Strat de stele albe
Peste noi se lasă.
Dar important este să ne bucurăm de fiecare oră din viaţă, indiferent de anotimpul ei!
2 gânduri despre “Machete didactice – Amalgam de anotimpuri * Primeniri, varianta 6”
Super machete . Cum pot comanda si eu? Ce pret au?
Mulțumesc frumos! Putem vorbi la telefon sau pe mail. Datele mele sunt scrise în partea din stânga, sus, a blogului. Dacă doriți, puteți să-mi dați numărul dumneavoastră și vă sun eu.