machetedidactice.com

Activităţi educative copii – În Dumbravă e multă poezie! Şi multă forfotă, acum când primăvara a devenit stăpână

DSC_5296
De dimineaţă, prezenta soarelui strălucitor anunţa o zi specială. Tot drumul până la şcoală Luca a povestit cum o să ne petrecem vacanţa pe malul mării, cum este răsăritul de soare văzut din capitală şi ce vară minunată va urma.

Chiar dacă eu am foarte mult de lucru, chiar dacă soarele ce-ţi intră prin ferestre îţi spune că mai este de dereticat prin casă (ştie fiecare ce se poate vedea la lumina lui jucăușă!) chiar dacă… chiar dacă… chiar dacă…. am bănuit că nu va fi timp pentru acestea decât după ce voi petrece câteva ore în natură, alături de mezinul casei.

DSC_5278 DSC_5279

După chiţăiala de dimineaţă, când alături de cel mai bun prieten au pus „ţara la cale” (chiar dacă la prânz, telefonul dat de Leo mamei lui a schimbat totul!) şi după un parcurs cu calificative foarte bune, a urmat un debut de week-end ideal.

DSC_5281   DSC_5283

După ce am ajuns acasă, am mâncat şi ne-am schimbat, am plecat în Dumbravă. Plănuisem să mergem să citim poezii iar Luca a venit cu ideea că n-ar fi rău dacă ar completa o fişă, asemănătoare celei completate cu un an în urmă. Aşa că, am adunat mai multe idei intr-una singură, iar ce a urmat s-a dovedit a fi avut inspiraţie.
Fişa pe care Luca a completat-o anul trecut este datată 14 mai 2013, iar atunci natura a fost mult mai ofertantă. Am crezut că nu prea vom avea ce bulinuţe să punem, dar taaare ne-am mai înşelat.:)
La plecare am luat cu noi Cartea anotimpurilor de Daniela Caurea şi foarte bine am făcut. Nu suntem la prima experienţă de gen iar dacă am repetat-o înseamnă că ştim noi de ce!

 

img664   img665   img666   img667   img668

Cum am găsit Dumbrava? Într-o mare formă, nu prea plină de culoare dar extrem de gălăgioasă. Şi forfotă…  multă forfotă la toate nivelurile, macro şi mai ales micro.

img663

Conform fişei de mai sus (anul trecut a pus bulinele portocalii) Luca a completat cu buline albastre, mov şi verzi ceea ce am găsit, şi credeţi-ne, nu au fost puţine buline de pus!

Luca citeşte poezia ,, Primăvara” de Daniela Caurea

De exemplu am găsit:  floricele galbene şi roşiatice, copaci cu două rânduri de frunze, salcii înfrunzite, ghiocei catifelaţi, furnicuţe, doctoraşi dar şi o viespe fugărită de un bondar.

DSC_5285  DSC_5286  DSC_5287  DSC_5288  DSC_5289

DSC_5291  DSC_5294  DSC_5295  DSC_5297  DSC_5299

DSC_5301  DSC_5303  DSC_5304

DSC_5306  DSC_5307

Ce mai, a fost mult de lucru!  Urechiuşele au stat ciulite, năsucul a fremătat la fiecare adiere iar ochişorii au iscodit în stânga şi în dreapta fiecare imagine.

S-au citit multe poezii în Dumbravă, mângâiaţi de razele soarelui, iar fondul sonor a fost asigurat de câteva înaripate bucuroase că ne-au văzut.

Luca citeşte poezia ,,Toporaşul” de Daniela Caurea

Dar întâmplarea cea mai minunată a fost aceea a întâlnirii cu doi fluturaşi, de fapt o mare surpriză. Luca a alergat mult după ei, iar aceştia au intrat în jocul lui. Aproape i-au poposit pe degeţele iar micuţul a savurat aceste clipe. Adevărul este că nu ne aşteptam la aşa o întâlnire, în condiţiile în care la noi în urbe abia au înflorit primii copăcei.

Luca citeste poezia ,,Fluturaş cu strai poznaş” de Daniela Caurea

Întâlnire cu doi fluturaşi, în Dumbravă.

La plecare, am aflat de la radio că astăzi este Ziua naţională a Poeziei.

Oare ce credeţi că am simţit?

Lasă un răspuns

%d