Machete didactice – Creanga de cireş şi tot soiul de flori de primăvară

Creanga de cireş

de Ilie Cârciu

Era o dimineaţă de primăvară. Cireşul înflorise de tot şi semăna cu un pom pe care a căzut zăpada din belşug.

,, Ah! tare-i frumos cireşul înflorit; hai să mă odihnesc puţin şi să-i privesc florişe” … şi-a spus pitulicea şi s-a oprit din zbor pe o creangă.

– Ce mulţumit şi mândru trebuie să fii! a ciripit ea în timp ce se odihnea. Eu n-am decât pene cenuşii…

– Nu-i adevărat! nu sunt nici mândru şi nici mulţumit… a şoptit cireşul.

– Dar de ce eşti mâhnit şi te clatini când nici măcar nu bate vântul? l-a întrebat pitulicea.

– Sunt mâhnit fiindcă vine năpasta.

– De unde vine? Când vine?

– Ce să mai vină, că a şi venit; o port pe mine.

– Cum aşa?

– Uite, vezi bobiţele acelea mici şi albe, puse una lângă alta pe creangă, chiar lângă picioruşele tale?

– Le văd.

– Ştii ce sunt?

– Nu.

– Sunt ouă de omidă. Le-a pus un fluture. Şi vezi tu florile mele multe şi frumoase?

– Le văd, cum să nu, că ele m-au oprit din drum.

– Ei, din fiecare ar trebui să crească câte o cireaşă mare şi dulce. Dar omizile care vor ieşi din ouă îmi vor mânca şi frunzele şi cireşile, iar eu voi rămâne pustiu, fără cireşe. Şi am să fac umbră pământului degeaba… Şi cireşul a oftat iarăşi.

Pitulicea nu ştia ce să mai zică ca să mângăie cireşul cel amărât care nu va mai rodi cireşe mari şi dulci. S-a uitat lung, când cu un ochi când cu altul la bobiţele acelea mici şi albe din care trebuiau să iasă omizile şi-i era necaz. ,,Ia uite – şi-a zis ea în gând- din cauza grăuncioarelor astea mărunte, cireşul nu va avea cireşe! Dar ia stai! grăuncioarele astea trebuie să fie bune de mâncat!

Şi cu pliscul ei micuţ, pitulicea a desprins un grăuncior, un ou de omidă de pe creangă. Era bun! Ba era chiar gustos! A mai luat unul şi încă unul. Apoi s-a aşezat cu nădejde la ospăţ. În scurtă vreme a curăţat creanga de toate ouăle de omidă…

Şi când a văzut că mai sunt destule ouă şi pe celelalte crengi ale cireşului, a zburat repede-repede, şi-a căutat perechea şi, împreună, au început să se ospăteze, curăţind creangă după creangă.

– Să veniţi la vară să vă dau cireşe, le-a spus cireşul, foşnind din toate crengile, după ce păsărelele şi-au terminat lucrul.

Şi în mijlocul verii, pitulicile au venit împreună cu puii lor la cireşul pe care-l scăpaseră de năpastă în primăvară…

Toate crengile erau grele de cireşe mari, roşii şi dulci.

Ghiocelul

                   de Grigore Vieru

–  Bună vreme, ghiocel.

–  Bună vreme, băiţel.

–  Hai cu mine, eşti desculţ…

– Dacă noi sîntem mai mulţi.

Ghiocelul

                   de Grigore Vieru

– Ghiocele, cum o duci?

– Bine, dar nu am papuci.

– Eşti curat şi arătos.

– Mă spăl cu omăt, frumos.

– E vreo sărbătoare-n sat?

Nu, dar vreau să fiu curat.

Ghiocelul

de Grigore Vieru

A ieşit un ghiocel,

Nimeni nu ştie de el,

Stă în pâclă tremurând

,, Singurel sînt pe pamânt…”

Pîcla în amurg s-a dus,

Şi ies stelele de sus

Bucurînd pe ghiocel…

,, Las-că nu sînt singurel.”

  

Între ele, florile

Lidia Constantinescu

La-nsorita sărbătoare

când cinci ani a împlinit

o fetiţă ca o floare,

flori în vizită-a primit.

Sună dis-de-dimineaţă

Ghiocel şi Viorea…

Fragede, purtând pe faţă

sărutări de la o stea.

Prin fereastra larg deschisă,

cu priviri de catifea,

Îi zâmbiră o Narcisă

şi-o mândreţe de Lalea,

că-n miresme, Iasomia

zvon de pace i-a adus…

La mulţi ani! Copilăria

s-o ai plină de surâs!

  

  

Toporaşul

de Daniela Caurea

Dintre ierburi se arată

În hăinuţă colorată,

Înălţând prin iarba crudă

Cuşma lui de rouă udă.

Frate mic cu primăvara,

Lângă ea se culcă seara,

Ea îi deapănă poveşti

Cu balauri şi caleşti.

Şi, în jur, poiana toată

De miresme se îmbată.

Nu-l loviţi, luaţi bine seama,

Duceţi-l în dar la mama!

      

Tihnă vă doresc, pentru a vă putea bucura de această explozie de culoare şi miresme!