machetedidactice.com

„Domnişoara Firicel” sau cum te poţi îndrăgosti de o familie de arici

Domnişoara Firicel a intrat în vieţile noastre împreună cu Camelia, mămica blogului Mic atelier de creaţie. La acea oră, Camelia deschidea un capitol frumos al existenţei noastre (mi-aş dori să fie valabilă şi reciproca!) şi trebuie să mărturisesc faptul că a fost şi este o prezenţă diafană, delicată, plină de dichis şi extrem de determinată. Datorită faptului că eu nu am o fetiţă, activităţile făcute de ea au constituit un răsfăţ pentru fetiţa din mine. Orice s-ar spune, consider că sunt teme pe care altfel le poţi discuta şi aborda cu un băiat şi altfel cu o fetiţă. Nu sunt adepta excluderii abordărilor de teme variate, însă nu se cade să vorbeşti iar şi iar cu un băiat, despre păpuşi şi zâne, fustiţe şi fundiţe.

Revenind la Camelia, îi mulţumesc pentru tot ceea ce mi-a arătat cu atâta dărnicie, şi nu numai mie, iar în egală măsură îi mulţumesc pentru că tot la ea am văzut întâia dată, atâta migală dusă la perfecţiune.

Iată că Domnişoara Firicel odată ajunsă în casa noastră, ne-am împrietenit cu ea şi am ascultat cuminţi poveştile ei.

Imagine  Imagine

Imagine   Imagine

Imagine   Imagine

Cum am găsit noi această carte? În primul rând este o carte ce nu s-a dorit a se prezenta oricum. Are foile lucioase, în format mare, extrem de plăcute la atingere cu ilustraţii lucrate în detaliu. Aici este meritul celei care îmbracă scrisul, Oana Bucur. Pe urmă, poveştile propriu zise care sunt poziţionate în mijlocul cărţii un lucru mai puţin întâlnit în cărţile de poveşti. Faptul că aceste foi pe care sunt scrise poveştile sunt mai mici ca dimensiune decât foile cu ilustraţii, dar şi faptul că au altă textură, mai serioasă aş putea spune, contribuie din plin la personalizarea cărţii. Scrisul este numai bun pentru a putea fi citit de către un copil, ca drept dovadă că Luca a citit singur toate cele 7 poveşti. Acestea sunt: Un pui de arici (preferata lui Luca!), Două anotimpuri, De ce merg copiii la grădiniţă?, O poveste despre îngeri, Povestea prinţesei Împuţicel, Povestea pasării măiastre şi Secretul Ciocolatei.

Toate sunt frumoase şi au învăţăminte numai bune de împărtăşit cu cei mici. Nu în ultimul rând este şi titlul ales, iar din punctul nostru de vedere, acesta seamănă cu un clinchet foarte plăcut auzului, pentru că Firicel rimează cu… clopoţel!

Cartea mai are şi un CD cadou, pe care Luca nu a dorit să-l asculte, însă acest lucru nu s-a întâmplat doar la această carte ci la toate ce au avut aşa ceva. Luca este la o vârstă când nu doreşte a auzi lecturi cu alt glas, decât al meu. O fi poate o obişnuintă, nu ştiu!

Prin urmare, înarmaţi cu aşa material, am pus de-o lecţie în care protagoniştii au fost personajele poveştii Un pui de arici cu ochii mici .

Am avut un prilej minunat de a vorbi despre arici iar în acest scop, ştiinţific vorbind, am apelat la fișele de la IMP unde am găsit un arici de toată frumuseţea, dar şi la Enciclopedia pentru copii – Animalele. Pe lângă acestea am mai aflat informaţii şi din Cum se hrănesc animalele, Editura Aramispe care v-o recomand cu drag. Această cărticică face parte dintr-o colecţie mai mare, foarte frumoasă din care copiii pot afla informaţii importante.

Imagine

 

Imagine

Luca a citit o mare parte din aceste informații, a avut multe întrebări de pus, a analizat ceea ce i s-a părut lui demn de luat în seama, mai pe scurt, am deslușit despre arici într-un mod pe care nu l-am mai exersat până acum.

Imagine  Imagine

Imagine  Imagine

Imagine

Tot în sprijinul aprofundării acestor informaţii am confecţionat un presenter în care se regăsesc informaţii ştiinţifice despre arici, cum ar fi: mod de viaţă, reproducerea, habitatul în care trăieşte etc. Pe coperta presenterului am făcut un acrostih pe care Luca l-a scris mai apoi pe o fişă, asta pentru a exersa scrisul. A fost pentru prima dată când a întâlnit acest termen, pe care ulterior l-am folosit la toate presenterele făcute.

Imagine  Imagine

Imagine  Imagine

„Un pui de arici cu ochii mici” a revărsat în căsuță multe diminutive şi multă drăgălaşenie, iar în documentarea noastră Luca a aflat că acest micuţ mamifer este unul dintre cele mai iubite animale. Personajele acestei  cărţi s-au regăsit mult timp în temele zilnice ale lui Luca, acesta folosindu-le la formarea propoziţiilor. De domnul Narcis este amuzat asta datorita numelui, dar şi miorlăitului său caracteristic.

Imagine  Imagine

Imagine

La partea de scris am folosit fişe cu părţile componente ale ariciului luate tot de pe blogul Cameliei, Mic atelier de creatie cărora le-am adus modificări pentru scopul urmărit de mine. Luca le-a completat, a făcut şi una în care a scris personajele din lectura citită.

Imagine  Imagine

Imagine

Fișă Montessori Arici

Imagine  Imagine  Imagine  Imagine  

Imagine  Imagine

Finalul a fost unul în care copilul a realizat un craft cu o familie de arici. Este foarte uşor de făcut şi de mare efect. Materialele folosite sunt la îndemâna oricui, ele putând fi adaptate în funcţie de dotarea fiecăruia, trebuie doar puţină răbdare.

Imagine  Imagine

Imagine   Imagine

Imagine  Imagine

Imagine

Imagine
Cam aşa a decurs întâlnirea noastră cu Domnişoara Firicel. Dacă nu aţi avut cunoştinţă despre existenţa ei, nu-i târziu s-o căutaţi. Nu o să regretaţi nici un moment. Garantat!

Lasă un răspuns

2 gânduri despre “„Domnişoara Firicel” sau cum te poţi îndrăgosti de o familie de arici”

%d