Astăzi, după ce a ieşit de la şcoală, Luca a dorit să meargă până la grădinta „lui”. Faptul că a ieşit mai repede i-a permis acest lucru. M-a mirat şi totodată m-a bucurat această dorinţă pentru că relaţia lui Luca cu grădiniţa a fost una extrem de încordată şi pe alocuri, chiar neprietenoasă. Nu doresc a intra în amănuntele acestor fapte petrecute şi trecute, însă doresc a-l ajuta să înţeleagă unele lucruri ce din nefericire au fost percepute eronat.
Este a doua oară de când a început clasa a II a, când doreşte să meargă acolo iar vizita de astăzi a debutat cu remarca „Ce păcat! Dacă aş fi ştiut… ”.
Am luat o floricică Irinei, cea care a încercat din răsputeri să facă lucrurile să meargă şi căreia îi spunem deschis cât de mult o iubim, şi nişte bomboane pentru prichindeii din grupa mijlocie şi am plecat înspre grădiniţă. Însă înainte de asta, am oprit pentru câteva clipe, pentru a imortaliza un instantaneu legat de şcoală şi de aniversarea ei.
Am ajuns repede într-un loc în care căldura şi copilaria ne-au primit zâmbind. Pe holuri răzbăteau din grupe, glasuri minunate de copii şi o atmosferă frumoasă, tihnită şi extrem de prietenoasă.
Când am intrat în grupa Voiniceii în care şi Luca a făcut activităţi minunate, de jocuri nici nu mai pomenesc, am găsit o mulţime de prichindei ce purtau o conversaţie foarte interesantă cu doamna Irina. S-au bucurat foarte mult de venirea noastră iar Luca le-a spus că dacă şi ei doresc, ar vrea să le spună o poveste, în care protagonistul este nimeni altul decât Alexandru Ioan Cuza.
Dar înainte de asta, copiii din grupă s-au prezentat şi au spus ce anume le place, sau nu, la grădinită. Apoi a venit rândul lui Luca să se prezinte, iar formula de început a fost:
Numele meu este Luca şi sunt elev la şcoala gimnazială Nr. 1, Alexandru Ioan Cuza. Să ştiţi că, atunci când veţi fi elevi n-o să mai aveţi aşa mult timp să vă jucaţi. Şi ar fi bine să vă bucuraţi că veniţi la grădiniţă, pentru că eu nu am procedat aşa, şi acum îmi pare rău! „
O poveste aparte a constituit-o şi descrierea ecusonului pe care îl poată Luca şi fără de care
,,… nu aveţi acces în şcoală, pentru că nu aveţi cum să dovediţi asta!”
Apoi Luca le-a povestit copiilor ,,Ocaua lui Cuza” şi vreau să vă spun că toţi l-au ascultat cu interes. Ba au fost şi întrebări cărora el a încercat, după puterile lui dar şi cu puţin ajutor, și a reușit să le facă faţă.
Apoi am jucat şi noi Hora Unirii, însă Luca nu a dorit. El a inspectat grupa şi a tot dat târcoale pătuţului care odinioră era a lui.
După această horă, copiii au dorit să ne arate ce cântecele mai ştiu ei şi cum dansează. Am stat şi i-am privit cu admiraţie, insă trebuie să recunosc că am avut şi un moment de nostalgie, gândindu-mă la anii în care şi copiii mei frecventau această formă de învăţământ. Înainte de-a pleca, Luca le-a oferit celor mici câteva bombonele şi i-a întrebat dacă doresc să se mai întâlnească, la care răspunsul a venit din mai multe părţi. Şi pentru că a fost o întâlnire frumoasă de ambele părţi, Luca a hotărât, ca în limita timpului disponibil să mai repetăm această experienţă.
Iată cum, desprinzăndu-ne de la măsuţă am reuşit să împărtăşim şi altora lucruri ştiute de noi şi să petrecem câteva minute bune într-o companie minunată. Luca are nevoie de astfel de întâlniri, iar faptul că doreşte să participe la ele nu face decât să mă bucure. Am apreciat faptul că a dorit să le vorbească celor mici, iar cele câteva gesturi pe care le-a făcut faţă de ei (pe câţiva băieţei i-a mângâiat pe creştet)mi-au umplut inima de bucurie.
Se vede treaba că există nenumărate căi prin care îţi poţi crea stări de confort, fără a fi necesară o investiţie mare.
Tot ceea ce vă spun este că ar fi bine, ca din când în când să găsim răgazul necesar pentru aşa ceva!
P.S. ,, Mama, ce crezi? Aş fi bun ca profesor?”
6 gânduri despre “Un şcolărel povesteşte unor prichindei despre 24 ianuarie”
Ce idee nemaipomenita, Ioana! Una bazaie mereu ca vrea sa mai treaca pe la gradinita si nu ne facem timp pentru asta, din pacate. Iar Doamna noastra de acolo lipseste, are un bebelus mititel de ingrijit. Oricum, idea imi place, e de tinut minte si de aplicat!
Tot ce pot sa spun, fara a intra in amanunte este ca Luca avea nevoie de aceste intoarceri. Ma bucur ca au venit, chiar si daca au trecut ceva ani. In rest, continui sa cred ca nu este totul pierdut in ceea ce priveste invatamantul romanesc traditional. Te imbratisez si iti multumesc pentru ca esti alaturi de noi:)
Cat m-a impresionat aceasta intamplare si modul in care Luca a interactionat cu copiii si locul pe care odinioara si el il frecventase!Sunt convinsa Ioana,ca in sufletul tau nostalgia acelor ani e mult mai mare decat in al lui Luca…si te inteleg perfect…eu inca de pe acum sunt nostalgica,deci iti dai seama cum voi fi atunci! Ma bucur din suflet ca ati avut o experienta atat de frumoasa pe ziua de azi! Va imbratisam cu mult drag!!!
Sunt atât de multe de spus Margareta, însa nu doresc a le rosti. Cred că puţină discretie e mai buna decat bătutul darabanei! Si asa, am intrat intr-o lume, cea virtuala, pe care nu prea stiu sa o gestionez. Nu doresc decat sa relatez niste intămplări prin care am trecut alături de copii mei.Nu le pot cataloga, dacă sunt bune sau mai puţin bune. însă aşa s-au petrecut! Eu nu doresc să mă înscriu în nici un trend al unui grup sau a altuia. Eu merg pe drumul meu însă sunt capabilă să respect părerile celor din jur, atâta timp cât nu mă afectează pe mine şi ai mei, direct.Mă bucur că ne priveşti şi-ti doresc să-ţi fie bine ţie , minunatului tău băieţel şi cel dragi Sper să găseşti măcar o idee bună în rândurile noastre şi pe care s-o poţi folosi
Extraordinar! Un baietel minunat, care intr-adevar a iubit gradinita! Felicitari mamei, felicitari educatoarei Irina Sandu!
Multumesc mult! Mai este acolo si contributia Irinei, deloc de neglijat.