machetedidactice.com

Activităţi educative copii – Mândru că sunt român! – 24 Ianuarie 1859 – 2014

Imagine

Pentru că mai sunt câteva zile până când vom sărbători această mare şi importantă sărbătoare a românilor, 24 Ianuarie – Ziua Unirii, m-am gândit să vă arăt câteva din activităţile pe care le-am făcut cu Luca de-a lungul timpului.
Una dintre ele a fost pe perioada când el era la grădiniţă şi când se lucra într-un grup mai mare de copii, Luca având 26 de colegi.
Ce anume s-a urmărit cu această activitate:
să înţeleagă însemnătatea zilei de 24 Ianuarie
să enumere evenimente importante, în aşa fel făcând distincţie între o zi oarecare şi o sărbătoare
să participe la activităţile de grup atât în calitate de ascultător cât şi în calitate de vorbitor
să asculte cu atenţie un text şi să demonstreze că a înţeles
să utilizeze instrumentele de scris stăpânind deprinderile motrice necesare folosirii acestora.

Cum s-au petrecut toate aceste activităti? Organizat, frontal, individual şi în perechi. Ca metode şi procedee se pot folosi jocul, surpriza, observaţia, demostraţia, conversaţia, explicaţia, metode interactive de grup (explozia stelară, cubul, cutia cu întrebări, blazonul, posterul).
Am reţinut toate aceste etape pentru ca a existat o interacţiune foarte bună a copiilor iar activităţile făcute au fost exact pe gustul lor.
La Activităţi de Dezvoltare Personală, ziua a început cu Întâlnirea de dimineaţă, ,,Cumpără un bilet pentru această călătorie” calendarul naturii iar aici, ca în fiecare săptămână, copiii au avut de completat un poster de prezenţă cu tema aferentă. A urmat apoi meteorologul de serviciu, noutatea  zilei şi mesajul ei.

Imagine

La Activităţi Liber Alese  sau deschis trei centre şi anume, Bibliotecă, Ştiinţă şi Artă.

La Bibliotecă copiii au căutat litere şi au scris nume de oraşe cunoscute din România. La Ştiinţă s-au regăsit trei cerinţe după cum urmează: caută pe hartă oraşul tău, calculează distanţa între două oraşe şi rezolvarea unui puzzle cu hartă României. La Artă, desen în contur România. Copiii au mai făcut şi un souvenir de România prin confecţionarea unei farfurii cu tema 24 Ianuarie. Am realizat şi eu una, de model, iar copiii cu ajutorul tehnicii de mototolire a hârtiei creponate au redat doi dansatori din Hora Unirii.

Imagine

Au fost  tranziţii de cântec şi joc, aşa ca-ntr-o zi de sărbătoare.

La final a existat  şi o activitate integrată ALA + DEC+ DLC unde s-au citit imagini cu şi despre România, sau pictat forme de relief din ţara noastră şi s-a vizionat un DVD tot cu România.

Asta a fost la grădiniţă în anul în care Luca era în grupă pregătitoare, ultima de fapt, pentru ca în anul ce a urmat s-a introdus conceptul de Clasă pregătitoare.

Mai apoi, când Luca era deja în prima clasă primară, cu aceeaşi ocazie a pregătit acasă un material, ce a avut mare succes printre colegii lui. A păstrat tehnica mototolirii hârtiei dar a mai adăugat câteva elemente care, la final, au alcătuit ceea ce veţi vedea mai jos.
Am făcut un contur al hărţii României pe care Luca a lipit tricolorul alcătuit din „gogoloaie” cum le spune el, iar în mijloc a lipit câteva imagini din dansurile populare făcute tot în grădiniţă. Totul a fost completat de câteva rânduri scrise de mână.

Imagine  

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Asta a fost în anii trecuţi. Ce va fi anul acesta, încă nu ştiu. Ştiu doar că sunt multe teme şi un program destul de încărcat, dar până la sfârşitul săptămânii poate vom reuşi să ne strecurăm să mai realizam câte ceva.

Vom încerca!

Speram că ideile noastre vă vor ajuta, iar dacă aşa va fi, nu uitaţi să ne daţi de ştire. Contează mult pentru noi.

Dă-i un răspuns lui Machete didacticeAnulează răspunsul

2 gânduri despre “Activităţi educative copii – Mândru că sunt român! – 24 Ianuarie 1859 – 2014”

%d