machetedidactice.com

Iată cum am petrecut aniversarea lui Luca

A fost multa emoție! A fost multa zarvă! Au fost clipe trăite la intensitate maximă alături de colegi dragi lui dar şi mie.

După ce seara dinaintea aniversării a fost presărată cu multe întrebări ce nu-şi găseau răspunsul, întrebări de genul:

– Mama, dar va veni vreun copil la ziua mea?

– Mă voi descurca oare cu atâţia invitaţi?

a sosit şi ziua cu pricina în care, până la sosirea copiilor,  orele i s-au părut foarte lungi .

Am aşezat masa festivă în aşteptarea invitaţilor, am pregătit toate materialele ce aveau să fie folosite, ne-am pus haine de sărbătoare şi… ce a urmat avea să reprezinte

 cea mai grozavă petrecere din viaţa mea!

Image Image

Unul câte unul, invitaţii au sosit spre bucuria şi încântarea lui Luca. A trecut prin atâtea senzaţii, de la plâns când a văzut casa plină, dar şi când au plecat toţi, la o veselie maximă în timpul jocurilor pe care le-am jucat, dar şi activităţilor făcute. De altfel, astăzi mi-a mărturisit că cel mai mult i-au plăcut activităţile.

Este de la sine înţeles că atracţia numărul unu a constituit-o pianul, care a fost studiat în amănunt, şi pentru a le veni în întâmpinarea acestei dorinţe, am invitat fiecare copil să vadă cum arată pianul şi sub capac, acolo unde se pot vedea placa de bronz foarte mare şi grea (are 800 kg) coardele, ciocănelele de pâslă. Fiecare a clămpănit pe rând, după care atât Luca cât şi Răzvan le-au cântat câteva bucăţi muzicale.

Dacă la Luca impresia a fost una frumoasă, la Răzvan a întrecut orice aşteptări.

Image Image Image Image

După ce copiii au servit un aperitiv a urmat prima rundă de joacă, iar aici am jucat mai multe jocuri cum ar fi, Elefun (un joc ce merita avut în casă, pentru că are un impact grozav asupra tuturor copiilor). A  trebuit să organizăm totul în doua echipe, pe care copiii le-au numit Echipa Căţeluşilor şi Echipa Pisicuţelor.

Denumirile au fost alese de căpitanii celor două echipe.

Image  Image

Image  Image

Image  Image

Image   Image

Apoi am avut nevoie de un moment de respiro, iar atunci am mers la mese şi fiecare a împodobit  câte un glob. A fost ca la un atelier în care invitatii şi-a ales un glob, pe care au desenat o imagine, ce ulterior a fost data cu sclipici. Iniţial, când am ales această activitate pentru a o face cu copiii, m-am gândit ca fetele vor fi foarte încântate iar băieţii, nu prea. Însă nu a fost aşa şi preţ de câteva minute bune copii şi-au tras sufletul punându-și imaginația la treabă făcând acest lucru.

Image  Image

Image  Image

Image  Image

Image  Image

Image  Image

Image

Nu ştiu dacă din aceste fotografii răzbate bucuria şi implicarea copiilor care au ornat globurile foarte frumos, cu dungi, cu buline cu continente… dar vreau să vă spun că toată casa sclipeşte la propriu!
Dacă tot eram la masă, copii au dorit să mai zăbovim niţel şi aşa am jucat următorul joc, care de această dată a fost confecţionat de mine.
Vă spuneam în postarea din 29 decembrie că am pregătit nişte cartoline mai mari, aşa, ca nişte felicitări, pe care le-am folosit în jocul ce a urmat.
Voi face o descriere a lui pentru a vedea ce anume a provocat atâta bucurie şi atâta amuzament.
Pe aceste cartoline i-am rugat pe copii să scrie, în coloană, următoarele: un animal sălbatic, un animal domestic, o insecta, o floare. Pe lângă aceste felicitări, am pregătit  mai multe cartoline cu întrebări. Ele arată aşa:

Image Image

Image

Image  Image

Image  Image

Image  Image

Image  Image

Image  Image

Image  Image

Image  Image

Image

Pe felicitările copiilor s-au regăsit la animale sălbatice cangurul, jderul, leul, somnozaurul, tigrul etc. La animale domestice au fost măgarul, vaca, oaia, etc, la insecte au fost nominalizate tarantula, căpuşa, fluturele, buburuza etc.
Acum, faceţi un exerciţiu de imaginaţie şi la întrebările pregătite, răspundeţi cu ajutorul cuvintelor scrise de copii. Au fost nişte răspunsuri la care toţi s-au amuzat grozav. Exemplu: Cu cine te asemeni când iei o notă proastă? Cu un măgar.
Ce animal de companie ai dori să ai? O căpuşă! si exemplele pot continua.

După această etapă a urmat încă o repriză de jocuri ce au presupus mai multa mişcare. Un Twist de exemplu, la care participanţii s-au contorsionat într-un mare fel!

Image  Image  Image

Momentul culminant a fost cel al tortului, în care artificiile şi lumânarea de pe el a constituit piesa de rezistenţă a zilei. Iar şampania a venit la ţac!

Image

Image  Image

Image

Copii au mai jucat ce jocuri au dorit, cum ar fi Master chef, Căpcăunii şi Elfii, Cine ştie câştigă sau Nerve Balance.

Image  Image

Image  Image

Image  Image

Image  Image

Image   Image

Image

Şi iată cum am organizat noi această zi aniversară. Doresc să le mulţumesc copiilor pentru bucuria pe care i-au făcut-o lui Luca, pentru minunatele şi atât de educative cadouri.
Îi mulţumesc Alexandrei, Irinei, Laurei şi Teodorei pentru drăgălăşenia şi delicateţea lor. Le mulţumesc şi băiţeilor, adică lui Cosmin, Leo, Sebi şi David pentru antrenul şi veselia de care au dat dovadă. Ne-am simţit foarte bine în compania voastră!
Mai vreau să-i felicit şi pe părinţi, pentru modul în care au grijă de aceşti copii minunaţi şi pentru educaţia pe care le-o dau.

Asta a fost! Nu vă gândiţi la aceste întâlniri decât ca la nişte clipe ce merită înlesnite. Sunt atât de minunate, unice!

Dă-i un răspuns lui andruAnulează răspunsul

12 gânduri despre “Iată cum am petrecut aniversarea lui Luca”

%d