Activități educative copii – Moş Crăciun există cu adevărat!

 

Mi-am adus aminte de această activitate minunată pe care a făcut-o Luca împreună cu ai lui colegi, în ultimul an de grădiniţă, adică în grupa pregătitoare (generaţia lui a fost ultima ce a prins acestă grupă) şi m-am gândit că poate fi o sursă de inspiraţie şi pentru alţii ce doresc a face aşa ceva.

Dar ce am făcut şi în ce a constat această activitate.

Am pornit de la o poveste pe care am găsit-o într-o revistă franţuzească „Histoires pour les petits” am tradus-o şi am facut nişte slade-uri cu imagini, pentru că la acea oră copiii nu citeau. Apoi, povestea a fost „citită”  de copii, după  imagini.

Image

În aceasta se spune că o fetiţă era necăjită de un coleg de clasă, el repetându-i iar şi iar, ca Moş Crăciun nu există. Copila a încercat să găsească răspunsuri atât la mamă cât şi la bunică, dar răspunsurile primite nu au fost cele pe care le aștepta. A apelat chiar şi  la un Moş ce l-a zărit într-un supermarket, însă acesta în loc să-i ofere daruri, a întrebat-o dacă nu vrea să facă o fotografie cu el, ceea ce nu i-a prea fost pe plac, deoarece ştia că Moşul nu asta face. Drept pentru care s-a hotărât să afle singură.

ImageImageImageImage

Aşa că, în noaptea de ajun în loc să se culce, s-a aşezat lângă brad împreună cu ursuleţul ei, pentru a se convinge dacă apare moşul.
La un moment dat fetiţa l-a văzut pe Moş, a stat de vorbă cu el şi când acesta îi spunea că nu poate zăbovi pentru că are multă treabă, fetiţa noastră se trezi zgâlţăită de mama ei care o anunţa că… a venit Moşul!
Emmy, pentru că aşa se numeşte eroina acestei întâmplări abia aşteptă să se facă ziuă pentru a-i spune colegului ei că nu are dreptate!

ImageImage

După ce copiii au aflat care este subiectul acestei poveşti au trecut la lucru pe diferite centre. Ca la orice activitate s-au deschis trei centre. Au avut de confectionat nişte felicitari, câteva bilete pentru spectacolul de teatru, spectacol ce a avut ca temă această poveste, un poster pentru a anunţa evenimentul artistic. Au mai fost făcute și elemente de decor pentru pelerinele ce au fost folosite la dramatizare. Deasemenea au trecut această poveste în cartea ce era deja deschisă în grupă. Fiind o săptămână înainte de sărbători copiii au avut ca subiect poveștile, iar acestea au fost scrise într-o carte special confecționată pentru temă.

Image

Image Image

Pentru spectacolul de teatru am redecorat căsuţa deja existentă în grupă. Am ales un material de culoare roșie peste care am montat ghirlande dar și două perdeluțe din atlas alb. Multa vreme după această lectie copiii au folosit minunatul decor pentru a face diferite scenete ad hoc. Trebuie să menţionez sprijinul şi deschiderea educatoarei de la grupă, doamna Irina, care a ţinut o lecţie pe cinste. E adevărat că materialul l-am confecţionat eu, însă la lecţie nu am fost prezentă, aşa că fiecare cu atribuţiunile ei. Bucuria mea este mare pentru că ştiu cum reacţionează copiii atunci când au materiale didactice şi abordări noi.

.Image

Image Image

Şi iată cum o povestioară a generat atâtea clipe minunate pentru copii.
Iar cine crede că Moş Crăciun nu există, amarnic se mai înşală!

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: