Atunci când am achiziționat aceste cărți, chiar în momentul apariției lor pe piață, nu m-am gândit că voi asista la atâta freamăt și activități avându-le ca suport. Nu ne erau străine cărțile avându-i ca protagoniști pe compozitorii celebri de muzica de calitate. Când Răzvan a terminat clasa a patra, am găsit 3 volume minunate, de asemenea însoțite de CD, însă nu scrise de autor român.
Le-am citit și le-am ascultat, ne-am bucurat de lucrurile noi aflate însă până acum, nu am văzut pe nimeni din cercul cunoștințelor mele care să le bage în seamă, nu zic să le disece, cuvânt cu cuvânt. Și credeți-mă că merită! Au toate ingredientele unor cărți de calitate.
Voi afișa mai jos câteva imagini din aceste cărți, pentru a va putea forma o părere și pentru a va îndemna ca atunci când le veți întâlni, să nu le ocoliți.
Revenind la poveștile Cristinei Andone, trebuie să recunosc că mi-au plăcut însă nu într-o așa măsură încât să fac o adevărata pasiune pentru ele. Dar cea care le-a zugrăvit într-o lumină aparte, a fost Camelia Vida Rațiu pe blogul ei, Mic atelier de creatie și care, împreună cu fetița ei au „virusat” o întreagă cohortă de mămici și pitici.
Nu am făcut lecții atât de elaborate precum ea, însă într-un impuls pentru frumos am confecționat felicitările pe care vi le voi arăta mai jos.
Am avut o slăbiciune în privința lui Ceaikovschi și am confecționat o machetă didactică cu care m-am jucat cu Luca și pe care am dăruit-o mai apoi, unor persoane speciale.
Pentru că amândoi copiii mei studiază pianul și studiul se referă doar la partituri clasice, acest concept ne este foarte drag și familiar.
Fiecare felicitare păstrează tema cărților, așa cum au fost ele zugrăvite de autoarea lor. De asemenea doresc să menționez că fiecare bucățică de partitură ce se regăsește pe felicitare, păstrează notele din cea scrisă de compozitorul la care se face referire.
Vreau să vă rog să încercași a vă îndruma copiii către studiul unui instrument muzical, oricum s-ar numi el. Muzica de calitate face bine oricui și la orice vârstă!
Închei prin a spune că somități din domeniu au afirmat că, la ora aceasta, procentul celor care ascultă muzică clasică la nivel mondial este de 3% iar dacă acest procent ar mai crește doar cu 1, s-ar schimba foarte multe în atitudinea oamenilor.
N-ar fi frumos să dăm și noi o mână de ajutor la realizarea creșterii acestui procent?
Niciun comentariu “Despre cum poate o scriitoare talentată să determine o mulţime de copii să păşească pe tărâmuri magice”
Si eu de cind am vazut aceste carti mi-am dorit sa le am, pt ca amindoi copii ai mei sunt pasionati de muzica.Fetita a studiat la 4 instrumente pina acuma si doreste sa avanseze…iar baiatu e mai mic dar deja are inclinatii spre muzica, vom vedea pe la 4 anisori 5 ce va alege…asa cum spui MUZICA FACE BINE ORICUI SI LA ORICE VIRSTA! sunt de acord cu tine
Rau nu are ce sa le faca! Ori si numai gandindu-te la faptul ca a citi o partitura nu-i usor lucru, este minunat. Multumesc pentru cuvintele frumoase si pentru atentia pe care mi-o acorzi.
minunat articol, Ioana! Ai mei adora aceste carti (PAdurea muzicala) !! Dar, unde am putea gasi celelale carti mentionate in articol ?
Coca, eu am vazut doua dintre carti pe elefant!
Multumesc mult Coca. Eu nu am abilitatea ta de-a modela si fac ceea ce pot si cum pot. Cat despre cartile la care fac referire in articol sunt minunate si sunt de multa vreme in biblioteca noastra. Merita tot efortul pentru a le achizitiona si a te bucura de ele. Iata ca de 8 ani le tot citim si le tot ascultam si, tot nu ne-am saturat. Si daca am vazut ca nu se face vorbire despre ele am considerat ca e pacat si ca trebuiesc impinse cumva in fata. Multumesc inca o data!
Superba felicitare! Noi invatam, si eu si copiii, oricat de mici sunt (22 luni de exemplu :P) sa cantam la „pian” (cu ghilimele ca avem orga midi si e mai placuta ideea de pian decat de orga) sau despre muzica clasica. Folosim curricula si softul de la Soft Way to Mozart. Este o placere sa ii vezi fredonand piese clasice sau uimindu-te cand se aseaza (cel mare) la orga si incepe sa cante din memorie.
Apropo de muzica clasica, am ramas cu gura cascata ce poate face un dirijor de exceptie, Benjamin Zander. Il vad ca pe un Leonard Bernstein contemporan, desi Zander este unic, are farmecul lui, totusi merge pe aceeasi linie, de educare a publicului, atat a celor tineri cat si a profesorilor sau a celor de alte varste. Daca as avea ocazia sa il vad pe viu m-as duce fara sa stau pe ganduri: http://www.ted.com/talks/benjamin_zander_on_music_and_passion.html
Multumesc de precizari. Asa cum iti multumesc pentru interesul pe care mi-l arati. Sper sa fie de ajutor, macar cu o idee. Spor la deslusit partituri sa aveti!
Chiar ma intrebam cum arata in interior celelalte carti cu CD, le tin de ceva vreme in wishlist si nu ma pot decide! Multumesc deci pentru lamuriri, iti sunt, ca de obicei, indatorata!
Macheta e grozava, cum altfel! Cei ce vor primi felictarile voastre muzicale sunt niste norocosi!
Continui sa cred cu tarie ca nimic nu-i intamplator si ca intalnirea noastra trebuia sa aiba loc. Cu atat mai mult cu cat ea are si-o extensie care reverbereaza constructiv. Iti multumesc pentru mesajele concentrate si la obiect.
Superbe felicitarile, si noi suntem indragostiti de carti, deocamdata doar 3 am citit, dar le asteptam cu nerabdare si pe celelalte…
Am vazut Raluca incursiunea voastra in lumea aceasta atat de frumoasa. Va doresc o plimbare placuta pe ritmuri atat de frumoase! Si activitati pe masura.
Multumim pentru ideile jucause! Spor si…pofta buna de muzica 🙂
Multumim si noi pentru atentie. Important este sa afle cat mai multa lume povestirile minunate ale acestor personaje!