Avem ceva vreme de când Luca tot citește fabule. Sunt povestioare pline de tâlc și de învățăminte, unde mai pui că avem câteva cărti ce sunt excelent ilustrate. Trebuie doar să-ți pice în mână, că te-au și captivat.
Primele fișe de lectură făcute de Luca la școală au fost destinate fabulelor și uite așa, datorită protagoniștilor, am gândit să vă arat cum am deslușit noi tainele unei „gângănii” pe cât de mică, pe atât de harnică și … fascinantă.
Este vorba de furnică.
În plimbările noastre, nu o data, am luat lupa cu noi pentru a privi mai îndeaproape forfota unui furnicar. Am avut și un joc, un soi de ferma de furnici, care ne-a permis să ne facem un mic, dar mic de tot (cu 8 furnici locatare) furnicar. Jocul este prevăzut cu o lupa, un bețișor pentru a „aduna” furnicile și un recipient sub forma de măr. Acesta conține un gel nutritiv.
Însă tot în natură, fascinația este mai mare.
Pentru abordarea mai frumoasă a subiectului am pregătit pe lângă o macheta didactica confecționată de mine, de la cap la coadă, și un presenter în care am sintetizat cele mai importante informații despre furnici.
Macheta este detașabilă, concepând-o așa ca să reprezinte fiecare stadiu din ciclul vieții unei insecte. Pentru că nu am gasit cele necesare, am confecționat eu totul, inclusiv furnica.
Cărțile care ne-au fost de ajutor au fost următoarele:
„Annie furnicuta” cartea preferata a lui Luca de când era mic, mic. A avut în dotare și o furnicuță roșie, dar care la un moment dat a disparut. A fost purtată peste tot!
„Greierele si furnica” – fabule.
Dacă luni la rând, asta ca să nu spun ani, am citit eu lui Luca, acum a venit timpul să-și citească preferata, singurel. Și nu a fost rău, ci din contra! După ce Annie a fost citită de la cap la coadă, s-a trecut și la presenterul confecționat de mine. Acolo sunt informații generale despre furnică, mediul ei de viață dar și etapele prin care trece de la ou la adult. Tot pe presenter am făcut un acrostih pe care Luca, mai apoi, la scris pe o fișă.
Lucrul cu presenterul dar și cu fișele în care Luca a scris părțile componente ale corpului animalului sau insectei despre care vorbim, sunt activități pe care copilul nu le respinge. Îi plac materialele confecționate de mine, poate și pentru că atunci când le fac îi mai cer părerea. Sunt dăți când nu mai are răbdare să le finisez și atunci dorința-i mai mare de-a lucra pe ele. Aceste materiale aduc multe întrebări, constatări dar și răspunsuri. 🙂
Fișele completate de Luca la aceasta tema le anexez mai jos. Pe lângă părțile componente ale furnicii s-a mai completat și un labirint (fișă luată de pe internet), așa de divertisment.
Dacă veți considera nimerită o încursiune în „mușuroiul” nostru, vă așteptăm cu mare drag! Munca în colectiv este plăcută și duce la progres.
8 gânduri despre “Furnica – Cum am înțeles că… nu contează dimensiunea ca să poți crea lucruri extraordinare!”
Foarte mult ati lucrat voi si ce frumos!
De cate ori vad ca ti-ai aplecat ochii peste lucrarile noastre, ma bucur! Si iti multumesc!
Cu multa placere! Luca e un baietel minunat! Il vad asa d elinistit si avid de nou!!!
Asta răzbate? Că Luca-i liniștit? Nu prea este așa! E un năzdrăvan, ce caută în permanență… ceva! Însă părul inele din cap îi dă alura asta. Să știi că-mi fac bine aceste câteva rânduri pe care le schimb cu tine. Și nu spun asta cu vreun scop, ci pur și simplu pentru că este chiar așa !
Cum știi tu, ca la ceas de seară să umpli un suflet trudit, dar bucuros de atâta bine! Ce să mai spun? Să se întoarcă asupra-ți, cuvintele pozitive și gândurile bune, pe care le oferi cu atâta dărnicie! Pentru mine, asta este hrana! Și-ți mai multumesc… tot de zeci de ori!
Cu cata migaleala pregatesti fiecare detaliu din lectie. Mereu sunt fascinata de iscusinta si rabdarea ta. Este de admirat toata atentia ta. Fiecare poza lipita pe un background, taiat si cu foarfeca decorativa.., fiecare cartonas isi are locul si fontul special ales. Ce sa mai zic de machete, de informatii puse cap la cap, reproduse pt varsta copilului etc. etc. o munca titanica. Felicitari! Felicitari! Plec capul de zeci de ori 🙂 Iar pe langa toata aceasta munca, Luca cu toata atentia si curiozitatea sa cred ca iti rasplateste aceasta munca.
Ps. si mie imi plac ffff mult fabulele 🙂
Nu este nevoie sa imi multumesti, gandurile mele sunt atat de sincere … Iar eu privesc cu ochii de vultur fiecare activitate si iti multumesc de foarte multe ori, pentru ca tot ceea ce faci ma inspira, imi da idei, ma face sa ma gandesc ca pot crea si eu activitati pentru mamaruta mea, activitati care sa-i faca placere cand i le pun in fata, activitati care sa-i trezeasca curiozitatea, sa invete de dragul frumosului, de dragul jocului etc. sa invete din inima nu constransa de nota sau mai stiu eu de ce altceva. Iar ca sa reusesc asta, voi, toate mamicile care va rupeti din timpul vostru sa expuneti ideile voastre , ma invatati, ma incurajati imi dati energie… iar pentru toate acestea simt nevoia sa va multumesc si apreciez.
Daca ai reușit să-mi creezi un sentiment atât de nobil și aseară, înainte de culcare, și de dimineață am avut parte de un start minunat! Te îmbrățișez!