machetedidactice.com

Machete didactice -Cum a poposit Albă ca Zăpada la un Cerc Pedagogic, într-un sătuc din Nordul Moldovei !

DSC_2680

Tot repet că întâlnirea cu oameni pozitivi, nu poate să nu-ți pricinuiască bucurie și poftă de viaţă! Așa am reușit să mă fac utilă şi să gust din plin, de acest minunat și vital sentiment al utilităţii. A trebuit să primesc un telefon de la Alina, o învăţătoare implicată şi conștiincioasă, pentru ca acest demers să prindă, formă, culoare, aprecieri!
Doamna Alina a avut de ținut un Cerc Pedagogic cu niște prichindei de clasa întâi și a dorit să facă totul cât mai bine cu putință.
Nu pot să știu câte procente mi-au revenit din aceasta ecuație însă, pot să afirm cu tărie că am lucrat cu mult drag și mi-au ieșit toate din prima. Aici vă las pe voi să interpretați și apreciați cele ce veți vedea.
DSC_2674 DSC_2675 DSC_2676

Ne-am întâlnit la o cafea și după ce am vorbit preț de două ore, am căzut de comun acord asupra planului de bătaie ce trebuie aranjat până în cele mai mici detalii.
Faptul că am putut comunica atât de bine și de deschis, a dus la final la o întâlnire plăcuta atât pentru copii, ce nu știau ce material îi așteaptă, cât și la musafirii doamnei Alina.

DSC_2677 DSC_2678 DSC_2679

Practic, în ce a constat lecția: Albă ca Zăpada și cei 7 pitici i-au ajutat pe cei mici să alcătuiască niște cuvinte cu ajutorul silabelor și  să răspundă la 7 întrebări ce s-au aflat puse în cei 7 săculeți atașați câte unul, fiecărui pitic.

DSC_2682

Tot în desfășurarea acestei lecții a mai fost un capitol în care copiii au „Călătorit și citit” iar pentru acest lucru am confecționat o machetă pe care am desenat 5 vagonașe (doar piticii scot diamantele din mină cu ajutorul trenulețului!). Doamna a pus cartoline cu silabe din care copiii au alcătuit cuvinte.

DSC_2686

Deasemenea, s-a dorit și prezența unui „Copac cu silabe” iar aici copiii au alcătuit silabe din litere.

DSC_2687

Mai trebuie să precizez că în toată povestea asta exista și căsuța piticilor din pădure, în care Albă ca Zăpada a stat ascunsă, până ce desfășurarea lecției a permis intrarea ei în scenă. Am lucrat cu mult, dar mult drag și pasiune la această căsuță, care mi-a dat ceva bătăi de cap însă, privirea cu care am învăluit-o la final a șters toată neliniștea din timpul cenfecționării ei. Sunt extrem de încântată că am reușit s-o realizez!
Am încercat s-o confecționez cât mai credibilă și cât mai aproape de adevăr.

DSC_2683 DSC_2684 DSC_2685

La finalul acestei descrieri doresc să vă dau câteva detalii tehnice. Albă ca Zăpada are înălțimea de 1,50 metri și o lățime maximă de 65 centimetri. Piticii sunt înalți de 55 centimetri iar căsuța are înălțimea de 1,75 și lățimea de 1 metru. Perdeluțele de la ferestre sunt din tul la fel ca și trăistuțele piticilor, pe care din păcate, nu le-am imortalizat. Am înțeles că a existat o fetiță care a vrut să stea în continuarea celor 7 pitici, ea fiind a 8-a, atât de mult i-au plăcut!
Poate cineva care a participat ne poate spune și nouă cum a fost. Aștept cu mare nerăbdare!

Dă-i un răspuns lui Machete didacticeAnulează răspunsul

Niciun comentariu “Machete didactice -Cum a poposit Albă ca Zăpada la un Cerc Pedagogic, într-un sătuc din Nordul Moldovei !”

%d