Activități educative copii – Corpul omenesc * Ea și el / Nu-s la fel!

corp 8

Stă în firea omului să fie curios! Copilul este poate cel mai curios dintre toți, pentru că la el informația este în premieră și este receptiv la tot ceea ce-l înconjoară.

Sunt o mulțime de cunoștințe pe care nici adulții nu le înțeleg și nu le pot gestiona, însă trebuie ca cel mic să intre în contact cu imagini, vorbe, gesturi îmbrăcate în exprimări adecvate pentru vârsta lui.

Ca părinte cauți după puterea și înțelegerea personală să ostoiești setea de cunoaștere a pruncului tau. În acest sens trebuie să faci mai multe demersuri, mai mult sau mai puțin amănunțite, mai mult sau mai puțin costisitoare!

Aici intervine componenta personală a părintelui, sistemul lui de valori și bagajul acumulat până atunci când se pornește acest demers.

Eu recunosc, deschis, că în lungile mele căutari în vederea pregătirii lecțiilor cu Luca, am învățat o mulțime de lucruri, am căutat exprimările cele mai facile lui și am ținut morțiș ca aceste lecții- joacă să fie antrenante, pline de culoare și de elemente surpriză.

Am apelat la acest întreg arsenal pentru că știu că băiețelului meu așa îi plac mai mult întâlnirile noastre și așa participă cel mai bine.

corp 2corp 5

Este adevărat că fiind constantă în demersul meu, timpul m-a ajutat să achiziționez o multitudine de materiale, pe care le-am folosit și cu primul meu băiat dar și acum, cu cel de-al doilea. Multe din cărțile sau jocurile cumpărate odinioară, nu le-am mai revăzut acum reeditate, asta constituind un factor care elimină pierderea timpului atât de prețios în vederea căutărilor.

Așa am completat prima apariție de la De Agostini Corpul omenesc, iar achiziționarea componentelor machetelor a durat mai bine de doi ani. Dar la final, a ieșit ceva minunat!

Luca a putut să vadă, să scoată, să pipăie toate organele interne ale unui om, să observe cum stă copilul în pântecul mamei, să vadă ce diferențe există între un corp bărbătesc și unui femeiesc. A fost extrem de preocupat de prezența copilului în pântecul mamei. Această macheta are și situația în care femeia este însărcinată și chiar are pruncul în burtica. S-a dorit a se scoate copilașul, s-a analizat pe toate părțile. Au fost de-a lungul lecției noastre niște argumentări de-a dreptul spumoase. Și foarte aprig sustțnute. Ex: ,,Dacă nu mai alăptezi, de ce-ți mai trebuie sânii?”

Apoi lecția noastră a continuat cu ajutorul unui material suport pregătit de mine, material ce a constat într-un presenter cu celulele omenești dar și cu un multidisc pe care am trecut organele unui corp omenesc. Din presenter a văzut cum arată celulele osoase, grase, cele oculare și de spermă dar si globulele albe.

Nu au lipsit lecturile din enciclopediile Larousse pentru copii. De acolo a aflat că, oamenii trăiesc aproape peste tot pe Pământ și cum a evoluat omul de-a lungul timpului.

corp 12corp 14corp 10corp 9

Informatiile, ideile și descrierile prezente în multidisc sunt din minunata carte ,,De ce sunt unic?” de Robert Winston.

Luca a citit fiecare disc în parte, a văzut unde sunt situate organele în interiorul corpului omenesc. A fost foarte mirat când a aflat că pielea este cel mai mare organ al corpului.

Știați că oricât de slab ai fi, organele tale interne tot au un strat de grăsime?

corp 46corp 47corp 48corp 16corp 17corp 21

Apoi, Luca a făcut câteva fișe. În unele dintre ele și-a desenat amprenta mânuței și a piciorului și a scris utilitatea acestor organe. A mai fost, apoi, și alt fel de fișă: cu un labirint.

corp 24corp 25corp 26corp 27corp 28corp 29corp 30corp 6

Și dacă tot eram la amprente, Luca a realizat și câteva animăluțe cărora le-a făcut corpul folosind amprenta mâinii. Iată ce-a ieșit!

corp 49corp 52corp 53corp 54corp 55corp 56corp 57corp 7corp 50corp 51

Iar pe final am să atașez fiecare rondel al multidiscului. Poate cineva îl va considera util și îl va folosi.

corp 31corp 32corp 33corp 34corp 35corp 37corp 38corp 39corp 40corp 41corp 42corp 43corp 44corp 45

Nu ezitați să abordați acest subiect, pentru că este foarte frumos. Copilul va vibra alături de dumneavoastră în fața unor așa minunății!

Lasă un răspuns

Niciun comentariu “Activități educative copii – Corpul omenesc * Ea și el / Nu-s la fel!”

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: