Demersul nostru, al adulţilor, la lectura trebuie să fie susţinut cu orice preţ!
Într-o perioada în care bombardamentul informatic este fără precedent, iar mijloacele de culegere a datelor nu mai presupune neaparat apelarea la o carte, aşa cum se făcea odinioară, este imperios necesar a se persevera pentru această indeletnicire extrem de plăcută.
Nu stiu cum era în casele voastre, a celor care mă onorați cu vizitele voastre, însă în casa copilăriei mele, toți membrii familiei erau abonați la câte o publicație.
Tatălui meu nu-i lipseau nici „SCÂNTEIA”, nici „SPORTUL” dar nici minunatele reviste „URSS” și „CHINA” (poate sunt printre voi care-și amintesc inconfundabilul miros al acestor tipărituri!). Mamei mele îi „treceau” prin minte și suflet, revista „CINEMA” dar si „FEMEIA”, fratelui meu îi revenea „GAZETA MATEMATICĂ”, surorii mele, „ARICI POGONICI” iar eu citeam cu multa bucurie „CUTEZĂTORII” iar mai apoi, „SCÂNTEIA TINERETULUI”.
Aceste abonamente erau făcute individual, așa rămânâdu-mi în minte acest concept de personalizare.
Exista o bucurie a așteptării acestor tipărituri, iar poștașul bătea întotdeauna de doua ori la ușa!
Pe lângă aceste abonamente, fiecare avea un sector al lui de carte în biblioteca din camera lui (am fost privilegiați de-am avut camerele noastre, fiecare) în care se regăseau și se mai regăsesc încă, minunate cărți, tipărite în condiții excepționale și, lucrul cel mai important, poveștile erau cele originale, nu ciunțite ca acum!
Datorita acestor deprinderi dobândite din casa copilărie, au acum parte și copiii mei de minunate pagini de lectură.
Însă cea mai trainică impresie asupra copilului o face puterea exemplului.
Degeaba tot îți bați gura, repetând la infinit, TRECI SI CITESTE!, dacă pe tine nu te-a văzut copilul niciodată citind o carte sau dacă, nu te-ai învrednicit să-i lecturezi povești.
Eu una, le-am citit si încă-i mai citesc lui Luca în fiecare seară, cu mici excepții! Acest exercițiu îmi face mie foarte bine iar clipele petrecute împreună având această îndeletnicire, nu pot fi descrise în cuvinte.
Am avut perioade în care băiatul meu mai mare a întâmpinat greutați în a citi cărți impuse de profesorul de română, iar pentru a-i ușura și demonstra că demersul lui nu-i în zadar, am citit alternativ: eu un capitol, el un capitol. Nu știu dacă este privit cu ochi buni acest demers, însă la mine a dat roade iar asta mi-a întărit ideea că este foarte bine ceea ce fac.
Dragul de carte, dragul de scris, am încercat să-l redau și în machetele didactice pe care le-am confecționat pentru grădinițe și mai nou, pentru școli. Copilul, dacă tot vede și aude despre acest lucru, până la urmă, măcar din curiozitate, tot încearcă și el să imite! Or, la vârste fragede, rata de reușită este mai mare.
Acum exista cărți editate în condiții excepționale iar paleta domeniilor este acoperită, cu vârf și îndesat. Este adevărat că și prețul cărții este foarte mare însă, dacă se dorește cu adevărat, se poate achiziționa, măcar o carte pe lună.
Și mai există și alternativa bibliotecilor, care nu este deloc de neglijat.
În speranța că v-am captat atenția preț de câteva minute, vă doresc lectură plăcută și nu uitați: cu ajutorul lecturii nu există bariere și poți călători oriunde și fi oricine dorești!
Niciun comentariu “Machete didactice – Îndemn la lectură!”
Lectura placuta si voua,Ioana!
Sa stii ca e foarte indicat sa il ajuti pe cel mic, asa cum ai facut-o tu, citindu-i cate un capitol .E mult mai important sa duca o sarcina la bun sfarsit, chiar si cu ajutor decat sa abandoneze deoarece simte ca nu face fata. Asa are si el mai multa incredere in el; cartea a fost citita si timpul vostru petrecut impreuna nu a fost irosit.
Mult spor la citit!!
Multumesc frumos Adela. Apreciez ca ai ales sa-mi scrii cateva cuvinte. Citesc postarile tale si ma bucur alaturi de voi, de clipele minunate pe care le parcurgeti impreuna. Esti o fericita ca poti trai si respira intr-o tara civilizata! Stii, visul oricarui muritor este sa ajunga macar o data in America. Noi inca nu am ajuns si eu nici nu cred ca mai am timp, insa mi-as dori ca fii mei sa poata vedea acest taram al fagaduintei.
Va doresc sanatate si cat mai multa creativitate!
Va multumim si noi pentru urari si va dorim la fel!Va asteptam in vizita;fie virtuala , fie reala!
Ești atât de drăguță! Vă vizităm de mult, virtual, însă am fost foarte discreți, n-am vrut să dăm buzna! Insă nu poți ști niciodată ce-ți rezervă viața!
Speram sa ne mai vizitam!