machetedidactice.com

Stadiile de dezvoltare ale fluturelui albastru * Albilița


Prezentam nu cu mult timp în urmă o macheta didactica în care era reprezentat stadiul de dezvoltarea al unui fluture. Astăzi doresc să vă vorbesc despre modul în care a decurs o lecție în grupa în care-și desfășura activitatea Luca și colegii lui.
Nu mi-am închipuit că un material pregătit (e drept cu multă dragoste și determinare) poate stârni atât interes și implicare din partea unor copii de grădiniță!
În săptămâna respectiva s-a discutat numai despre insecte.
Prezența a fost făcuta pe poster iar el s-a  numit „Prezența cu antenuțe”. Pe acest poster, fiecare copil a pus un element care face referire la tema respectiva. În cazul de față, am confecționat pentru fiecare zi, imagini care vorbeau despre insecte.

img994

Tot într-o postare anterioara vă povesteam despre faptul că atâta timp cât Luca a fost în grădiniță, am avut un parteneriat  părinte – grădiniță, iar în cadrul acestui parteneriat am participat efectiv la câteva lecții, pregătindu-mă în acest sens. Una dintre ele a fost și cea de față.

Copiii au fost extrem de încântați, (poate n-o să mă credeți, dar și astăzi mă mai întâlnesc cu colegi de-ai lui, care mă întreabă dacă-mi mai aduc aminte de lecția cu fluturele albastru!)  mai puțin copilul meu care nu a prea vrut să lucrez și cu colegii lui. Pentru exemplificare am să atașez o fotografie edificatoare.

Am explicat întâi macheta didactica pregătită pentru lecție, insistând la fiecare stadiu de dezvoltare. Am putut face acest lucru deoarece fiecare imagine a etapelor se putea detașa de pe macheta.

img823

img824

După explicațiile mele, a venit fiecare copil, pe rând, și a spus unul dintre stadiile de dezvoltare, povestind și despre el.

După ce toți copiii au trecut pe la machetă și au specificat stadiul, ca recreere s-a lucrat un craft tot cu tema „Insecte”, în care s-au folosit diferite materiale.
Așa au ieșit niște licurici foarte frumoși! Primul este licuriciul lui Luca iar ceilalți sunt licuricii colegilor lui.

img993

img996

Este minunat să lucrezi cu copiii! Însă în fața lor nu ai voie să te duci nepregătit. Iar pentru asta este nevoie de timp alocat căutării celor mai potrivite abordări dar și timp pentru a pregăti materialele cu care să lucreze atâția copii (în grupa lui Luca erau 27 copii).

img995

De aici și costurile ridicate, căutările îndelungate și tot ce mai implica pregătirea unei zile de lucru.
Ori, câte zile de grădiniță sunt într-un an școlar?
Aveți iscusința de-a colabora cu părintii și veți vedea că altfel stau datele problemei!

Dă-i un răspuns lui andruAnulează răspunsul

6 gânduri despre “Stadiile de dezvoltare ale fluturelui albastru * Albilița”

%d