machetedidactice.com

Machete didactice – Căsuţa din oală /nivel 1

Într-o zi, un şoricel găsi în pădure o oală. Se uită la ea și se gândi:  „Ce  bună  ar  fi  această oală să-mi devină  căsuţă!”.

Nu după multa vreme veni şi o broscuţă, care deveni la rândul ei, locatar al oalei.

Cei doi se înţelegeau foarte bine iar oala se dovedea a fi o căsuţă perfectă pentru ei. Dar nu dură mult şi  apăru şi un iepuraş, care deveni, și el, locatarul casei.

Și tot așa, numărul lor spori odată cu venirea unei vulpiţe,

……a unui  lup

şi a unui urs. Numai că, oala nu era aşa încăpătoare încât pe  lângă  toţi ceilalţi să mai încapă  şi un urs.

Dacă la început când a fost găsită, oala arăta aşa,

ursul nemaiavând loc în interiorul căsuţei s-a hotărât să se cocoaţe pe ea.

În acea clipă casuţa s-a crăpat sub greutatea lui. 🙁

Şi iată cum,  în  loc  să  aibă  un  acoperiş  deasupra  capului,  au  rămas  toţi  fără  casă!

Machetele  prezentate  mai  sus  au  fost  suficient  de  mari  să  acopere  un  perete  de  6  metri  lungime. Pe  lânga  personajele  din  poveste,  am  completat  tabloul  cu  un  copac,  o  veveriţa,  mai  multe  păsărele,  nori  şi  un  soare,

Copiii dintr-o grupă mică au avut ca prieteni aceste minunate personaje şi  întamplările  lor!

Dă-i un răspuns lui machetedidacticeAnulează răspunsul

Niciun comentariu “Machete didactice – Căsuţa din oală /nivel 1”

%d