machetedidactice.com

De ce ,,machete didactice”?

DSCN3962

Numele meu este Ioana Dana Oniciuc şi sunt mămica a doi băieţi. Copiii mei sunt situaţi pe paliere de vârstă diferite: primul este acum în clasa a-XII-a iar cel mic trece în clasa a-II-a.

Am observat că în ultimii 10 ani, învăţământul a suferit o modificare majoră iar drumul ales de cei care au frâiele lui nu este unul tocmai ușor. Drept urmare şi implicarea mea a trebuit să fie mai susţinută.

În momentul în care băiatul cel mic a intrat în grădiniţă, am realizat şi înteles că trebuie un sprijin din partea părinţilor, pentru că materialele ce se găseau în grupă erau insuficiente şi pe alocuri, inexistente.

Aşa mi-a venit ideea de a veni în sprijinul copilului iar mai apoi a colegilor lui, după care am extins aria.
Am început să confecţionez machete didactice cu ajutorul cărora copiii să înţeleagă mai uşor noţiunile prezentate de educatori sau profesori şi cu care ei să interactioneze.
Aşa s-au născut machete didactice cu teme foarte variate: poveşti şi personaje din povesti, geografie, biologie, cunoasterea mediului etc.

Machetele didactice pe care eu le confectionez sunt de diferite dimensiuni (pot realiza şi confecţiona ce dimensiune se doreşte) şi de diferite grosimi (de la 3 mm la 10 mm), sunt făcute din polistiren.
Polistirenul îl tai şi pictez după care îl ornez aşa cum îmi cere tema lucrării.
Am făcut, până acum, machete didactice ce au fost folosite de doamnele profesoare la lecţiile de grad I  si II, la Cercurile Pedagogice, la inspecţiile finale pentru definitivat sau titularizare, la diferite lecţii tematice şi la ornarea grupelor sau claselor. Deasemenea, am confecţionat machete didactice ce au fost folosite ca aviziere şi unde au fost expuse diplomele obţinute la concursurile la care au participat copiii.

În speranţa că v-am trezit interesul vă spun că adresa mea de mail este:

ioana9506oniciuc@gmail.com

iar numărul de telefon la care pot fi găsită este:

0744167713

Sper într-o colaborare de lungă durată, din care cei mai câştigaţi să fie copiii!

L.E. Am adăugat pe parcursul timpului și alte rubrici, dragi mie, care se ocupă de cărțile pentru copii dar și pentru mămici. Recenziile pe care le găsiți aici sunt ale unui om care nu are studii de specialitate și nu este critic literar ci scrie așa cum le-a văzut el, fie că i-au plăcut ori ba. Dacă doriți păreri ale criticilor trebuie să accesați alte link-uri.
Sper să găsiți lucruri interesante și din această perspectivă.

Dă-i un răspuns lui andruAnulează răspunsul

Niciun comentariu “De ce ,,machete didactice”?”

%d