Machete didactice | machetedidactice.com

Un castel pentru suflete care caută odihna, dar și spiritul creator

Publicat de Machete pe 26 mai 2018 în Idei pentru mamici, Machete dezvoltarea vorbirii, Machete didactice Niciun comentariu

Fiecare dintre noi avem momente în care credem, cu tărie, că am ajuns la capătul puterilor și nu mai putem face nimic pentru a ne regresa. Și atunci este vital ca lângă noi să se afle persoane care să aibă capacitatea de a alunga gândurile negre și de a crea o atmosferă mai tihnită, necesară pentru a se remonta inima, sufletul, dar mai ales mintea. Pentru a reacționa corect.
Ritmul de viață extrem de solicitant, stresul la care suntem supuși cu toții, cred, fără excepție, ne face să avem și asemenea derapaje de gândire care neluate în seamă pot atinge faze acute, ce pot avea consecințe devastatoare pentru cei din jur.
Ce anume m-a îndemnat să scriu aceste rânduri?
Câteva mesaje lăsate pe o rețea de socializare de o doamnă pe care o urmăresc, fără a o cunoaște personal. Cuvintele numai nu strigau, atât de multă suferință răzbătea din ele, dar fără a fi scrise explicit. Practic am simțit o durere și am luat legătura cu ea încercând, fără a cere detalii, de a aduce un strop de curaj, dar mai ales empatie. Multă empatie. Pentru că îmi pasă, la cel mai sincer mod cu putință, fără a urmări nimic în schimb.
Știu, din exterior totul poate părea foarte frumos, cu bogăție, seninătate, lipsa oricăror griji, dar realitatea de după ecrane, de care-or fi ele, reflectă altceva. Iar asta este valabil în așa de multe cazuri.
M-am gândit mult la lucrurile astea, și în timpul ăsta meșteream la un castel. Nu ai cum meșteri la castel fără să te gândești la ce-ai face dacă, cu o magie, ai putea locui în el.
Oh, da câtă lume nu aș invita să vină!
Dar ce ateliere am face, de toate felurile și de toate națiile!
Mă și vedeam printre zeci de tuburi de vopsea, ca să nu mai pomenesc de pom-pom-uri și nasturi, fetru și ațe, cartoane colorate și figurine mărunte din lemn și… și… și… .
Dragile mele scriitoare/scriitori de cărți pentru copii, dragile mele scriitoare/scriitori de cărți pentru oameni mari, pe toți îi vedeam în plină inspirație creatoare cum scoteau cărți care mai de care mai fără pereche. Săli întregi destinate ilustratorilor, acolo unde să nu le lipsească absolut nimic care i-ar putea perturba din procesul creației.
O sală o destinasem deja celor care să repare cărțile uzate de atâta citit, dar și care să lege, într-un mod cu totul aparte, cărțile ce stăteau să vie.

Bing! Bing! atenționarea de la telefon m-a scos din lumea în care era așa de bine pentru a-mi reaminti că de fapt, trebuie să termin ce am de făcut într-un anumit timp. E drept, că mâinile pot lucra iar mintea să intre în tot soiul de povești una mai inedită ca alta.

Dacă sunteți într-un impas, de care o fi el, vă invit în castelul meu. E așa de mare, are sute de camere, este imposibil să nu vi se potrivească ceva. Puteți avea companie ori puteți sta singuri, cum vi-i mai îndemână, dar garantat, vă veți remonta.

Apoi, după această oprire, viața va arăta ca-n povești, pentru că orice e posibil. Trebuie doar să crezi.
Cică! 😉

„Primul critic” al lui Sadoveanu

Publicat de Machete pe 23 mai 2018 în Articole Literatura de azi, Idei pentru mamici Niciun comentariu

Fălticeni este unul dintre orașele importante ale României, în ceea ce privește cultura și știința națională. Un mare număr de personalități marcante – scriitori, oameni de știință și artiști –, s-au format și au creat în Fălticeni. George Călinescu situa acest oraș printre cele mai bogate tezaure spirituale ale poporului român, după București și Iași, Fălticeni fiind al treilea oraș din țară ca număr de scriitori autohtoni, cele două centre culturale. Raportat, însă, la numărul de locuitori, Fălticeni se situează pe primul loc în România. Orașul din Moldova a dat României zeci de oameni ai literelor de talie națională și recunoaștere mondială și acolo s-au format 16 academicieni, 12 generali, 60 de doctori în cultură și știință

Una dintre personalitățile acestei urbe a fost și Profira Sadoveanu, fiica lui Mihail Sadoveanu și a Ecaterinei, născută la 21 mai 1906.

Urmează timp de un an cursurile liceului „Nicu Gane” din oraș (1917-1918) și, după o clasă urmată în particular, fiind pregătită de tatăl său, merge la Liceul „Oltea Doamna” din Iași, unde își dă și bacalaureatul. Mai apoi se înscrie la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Iași, secția filosofie (1925-l929), pe care o termină, dar fără a-și da licența.

Fiind cea mai mare dintre copii, Profira Sadoveanu, a rămas toată viaţa aproape de inima şi sufletul tatălui. Era chiar „cronicar” fidel al „universului de la Copou”, scriind şi despre mobilizarea generală din casă pentru a-şi ajuta tatăl. Copiau manuscrisele, făceau mici servicii părintelui lor, păstrau o linişte deplină când „tata lucra”. Profiriţa era primul cititor al cărţilor Maestrului, era primul său critic literar, mai ales că el îi respecta părerile. Dintre cei 11 copii, nu doar Profira Sadoveanu avea aplecare spre scris. Didica (Teodora o fată frumoasă, cu ochii strălucitori), scria poezii delicate, dar şi cânta sonate de Bethoveen, iar Despina cânta valsuri şi Mazurci de Chopin.

Și-ar fi dorit să studieze arta dramatica la Paris, dar nu obține consimțământul tatălui. În Universul literar și artistic publică, sub pseudonimul Valer Donea, reportaje. Debutează cu romanul Mormolocul (1933), urmat de „Naufragiații din Aukland” (1937). Scrierile sale au constituit o creație relativ întinsă, cuprinzând volumul de interviuri („Domniile lor domnii și doamnele”, 1937, republicat cu titlul „Stele și luceferi”, 1969), memorialistică și cărți de evocare a lui Mihail Sadoveanu („Viața lui Mihail Sadoveanu”, 1957, republicat cu titlul „Ostrovul zimbrului”, 1966; „O zi cu Sadoveanu”, 1955; „În umbra stejarului”, 1965; „Planeta părăsită”, 1970), poeme în proză („Ploi și ninsori”, 1940), poezie („Somnul pietrei”, 1971; „Cântecele lui Stefan Vodă”, 1974; „Flori de piatră”, 1980; „Ora violet”, 1984), cărți de versuri pentru copii („Balaurul alb”, 1955; „Ochelarii bunicii”, 1969).
Traducea, singură sau în colaborare cu Valeria Sadoveanu, din Cehov, Usinski, Ostrovski, Balzac și îngrijea edițiile din opera tatălui.

„Tata avea pe umeri pelerina italienească cu falduri largi, grea de cuvinte, fraze, virgule şi puncte. Mi-nchipui că de-ai fi scuturat-o, ar fi căzut din ea pasaje din viitoarea-i carte, aşa cum cad în mai din vişini cărăbuşii.”

Cu excepția unui roman și a câtorva proze, opera Profirei Sadoveanu ilustrează în chipul cel mai concludent literatura de popularizare. Ca prozatoare, păcătuiește prin același idilism al evocarii și descrierii, prin „medelenism”, cum a observat G. Calinescu, deși uneori autoarea dovedește un simț notabil al nuanțelor semnificative. Poemele în proză din „Ploi și ninsori” (1940) dezvăluie aceeași intimitate cu taina și misterul, amplificând naturalismul până la fabulos: „Iar mărul cel bătrân s-a așezat într-un cot și-și linge picăturile de apă de pe labe”. Poeziile din volumele Somnul pietrei (1971), Cântecele lui Ștefan Vodă(1974) și Flori de piatră (1980) sunt evocări geografice, excursii lirice, rememorări nostalgice ale copilăriei, proiecții poetice ale amintirilor, grațioase și decorative, simple poetizări. În mare parte, proză lui Profira Sadoveanu se compune din confesiuni edulcorate.

Alungată din casa rămasă de la tatăl său (de către cei care au câştigat-o în instanţă), a murit, în 1997, într-o sărăcie de nedescris. A fost înmormântată în Cimitirul Străuleşti II, din Bucureşti.

Articol apărut în revista online Literatura de azi.

„Croitorii iscusiți” la curtea împăratului – proiect didactic

Publicat de Machete pe 22 mai 2018 în Abilități practice pentru copii și mămici, Activitati educative pentru copii, Machete dezvoltarea vorbirii, Machete didactice 2 comentarii

E mult mai multă forfotă acum în școli și grădinițe, de parcă ar fi ceva neașteptat față de cotidian. Pe lângă evaluările din școli, au loc și lecțiile ținute de doamnele care doresc să obțină titularizarea ori definitivatul. Sunt momente delicate pentru multe dintre ele, pentru că le au de susținut în fața unor copii străini.
Și ca la orice lecție mai specială, cu o încărcătură emoțională pe măsură, totul trebuie să fie stăpânit până în cel mai mic amănunt.
Am avut și eu bucuria de a confecționa materialul, o parte din el, pentru o asemenea lecție. Pentru că cei mici erau în săptămâna cu meseriile, tema aleasă s-a axat pe asta. Și așa, în fața prichindeilor a apărut Împăratul și cei doi pehlivani din povestea „Hainele cele noi ale împăratului”.
E un text ofertant pe care se poate lucra mult, și mai ales, frumos.
Pentru că activitatea era integrată de 45 de minute, elementele componente ale activităţii integrate au fost:
– A.L.A.1. – „Croitorii de la curtea regală”
Centrul Artă „Hainele împăratului” decorare
„Colecția de haine primăvară /vara 2018”- decupare, lipire realizarea catalogului de modă pentru copii
Centrul Nisip şi Apă „Palatul fermecat”- construcţii din nisip kinetic şi pietre
Centru Știință – joc de masă „Atinge şi aşază!”- joc senzorial (eşantioane textile)

– A.D.E.1 – D.L.C.-„Hainele cele noi ale împăratului”- lectura educatoarei cu ajutorul soft-ului educațional.

Cum spuneam, am confecționat în scopul folosirii la lecție, o machetă în care am redat pe unul dintre mincinoși în timp ce lua măsuri împăratului, iar pe celălalt care nota l-am confecționat separat, pe celălalt mincinos.

Între ei am montat un șiret pe care copiii să expună ceea ce au lucrat la Centrul Artă, adică hăinuțele.

Pe ele vor veni atașate tot soiul de ornamente, compuse din „pietre prețioase”, paiete și alte elemente decorative.

Pentru „Colecția de haine primăvară /vara 2018”- decupare, lipire realizarea catalogului de modă pentru copii – am realizat doar „postamentul”, copiii urmând a le completa.

Pentru Centru Știință – joc de masă „Atinge şi aşază!”- joc senzorial (eşantioane textile) am confecționat un presenter pe care am atașat eșantioane textile având diferite texturi. M-am jucat și eu cu ele cât le-am meșterit.

Din fotografie nu aveți cum vă da seama, dar am pus și un eșantion rugos, aici optând pentru o foaie de glaspapir.

S-au folosit mai multe strategii didactice:
lectura educatoarei, expunerea, conversaţia, explicaţia, observaţia, demonstraţia, exerciţiul, munca în echipă, Explozia stelară.

Obiectivele operaţionale urmărite au fost:
să audieze cu atenţie textul poveştii reținând ideile acestuia;
să construiască diferita forme din nisip kinetic pentru a realiza palatul din poveste ;
să realizeze și să decoreze hainele împăratului;
să confecționeze albumul de modă pentru copii în contur folosind tehnici şi instrumente diverse de lucru;
să propună întrebări de tipul „Ce?”, „Cum?”, „De ce”?, „Cine?”, „Unde?”, făcând apel la conţinutul poveştii;
să răspundă la întrebările formulate de colegi, în propoziţii simple sau dezvoltate, corecte, coerente;
să manifeste în timpul activităţii atitudini de cooperare, autocontrol, iniţiativă.

Mă bucur că am reușit să mai confecționez un material inedit. Am aflat, mai apoi, că totul a fost foarte frumos iar copiii încântați de poveste, subiect, și ce anume au avut de lucrat la centre. Am rămas și eu fredonând mereu, cântecul de la tranziție:

Am o hăinuţă mică
Aşa şi-a aşa
Şi-i cos o floricică
Aşa şi-a aşa
Îi pun şi nasturi noi
Aşa şi-a aşa
Ce mândri suntem noi
Aşa şi-a aşa.
Spre centre am plecat.
Aşa şi-a aşa.
Și veseli vom lucra
Aşa şi-a aşa.

P.S. Am avut și un fundal pe măsură, atunci când am lucrat, pentru că era în plină desfășurare nunta regală din Marea Britanie.

„Tomi. O poveste” de Adrian Oprescu

Publicat de Machete pe 21 mai 2018 în Idei pentru mamici, Literatură pentru copii, Școlărel de clasa a VI-a 2 comentarii

Uite cum tot apar poveștile frumoase în viața noastră, atunci când ții seamă de recomandările celor care contează.
Ori de data asta, Antoaneta Smaranda a fost cea care ne-a luminat în direcția în care l-am găsit pe Tomi și am aflat povestea lui.

O carte pe care de cum a poposit în brațele noastre am și citit-o, dintr-o suflare. Și te îndeamnă la asta și prezentarea ei, una foarte frumoasă. Apărută la Editura Humanitas în anul 2016, Tomi. O poveste este tipărită pe o foaie de o calitate superioară, extrem de plăcută la privit și pipăit. Nu are multe pagini, optzecișicinci, și un font mare, numai bun pentru cititorii mai tineri. Are douăzeci de capitole și fiecare nu se-ntinde pe mai mult de patru pagini. Această a doua ediție, pe care o avem noi, nu are nici o ilustrație, dar în prima, găsiți ilustrațiile Catherinei Berindei.

E o poveste despre prietenia dintre un băiat și cățelul adus acasă de tatăl lui. Dacă un cățeluș, pui fiind, este mititel și drăgălaș, Tomi sare din tiparul ăsta pentru că era disproporționat: avea labele groase și mari în raport cu trupul. Însă avea o drăgălășenie aparte de care băiatul s-a îndrăgostit.

În timp, câinele ajunge să-l știe de stăpân, asta și pentru că cei doi petrec mult timp împreună, cutreierând pădurile și având parte de tot soiul de aventuri, una mai năstrușnică decât alta. Aleargă în urma bicicletei, merg la pădure și acolo coc porumbul de lapte și mănâncă strugurii abia copți. Cățelul arată o inteligență de care mulți semeni bipezi duc lipsă, așa cum denotă și un spirit aventuros, dispărând zile întregi de acasă timp în care nu știe nimeni cu ce se ocupa și pe unde hălăduiește.

Ura pisicile și iepurii, iar pe primele de cum le prindea, le omora. Ar fi făcut același lucru și cu iepurii, dar nu reușea, oricât efort depunea, să-i prindă, aceștia fiind mai agili decât mieunătoarele. Sunt minunate descrierile picnicurilor la care ei participă iar de aici cititorul poate simți aproape real apropierea dintre om și câine.

Nu știu de ce, dar cred că mulți care citesc povestea și au condițiile necesare se pricopsesc cu un animal de companie. Am dori și noi ca acest vis să devină realitate, dar deocamdată nu este posibil. Poate va fi în viitorul apropiat.

O poveste despre copilăria în aer liber, libertate, prietenia dintre un băiat și un câine, dar și despre esența lucrurilor firești, neprelucrate și dragostea de natură. În zilele noastre întâmplări tot mai rare și mai greu de întreținut.
Cât despre final, îl veți afla singuri că așa-i frumos!

„Picnic cu tort” The Tjong-Khing

Publicat de Machete pe 20 mai 2018 în Activitati educative pentru copii, Idei pentru mamici, Literatură pentru copii, Literatură pentru mămici și nu numai, Machete dezvoltarea vorbirii, Machete didactice 2 comentarii

Atunci când a intrat în casa noastră cartea aceasta nu m-am gândit ce ofertantă este și ce multe se pot face având-o ca suport.
Am lăsat plăcerea lui Luca de a desface pachetul, pentru că știu ce mult adoră acest exercițiu, așa cum îi place să simtă mirosul de carte nouă, abia scoasă de la tipar. Inconfundabil!

Și am pus de-o poveste, așa, la prima vedere, pentru că în ciuda faptului că există persoane care consideră că provocarea e pentru copiii mai mici, nu e deloc așa. Știu, și m-am săturat să tot aud că, literatura pentru copii e doar a lor, dar cei care cred asta se află într-o mare eroare. Pentru a vă convinge de acest lucru, faceți un exercițiu mic: citiți, ori recitiți o carte destinată copiilor. Trăirile pe care le veți avea vă vor confirma spusele mele.

Eu încerc să îi conving pe părinți de utilitatea achiziționării cărților, dar și de parcurgerea lor alături de copii. Nu este suficientă doar aducerea lor în casă ci trebuie o completare a acestui demers. Citirea cu voce tare, zilnic, efectuarea de activități legate de subiectul poveștii, rostirea trăirilor ce decurg din cunoașterea poveștii, toate sunt măsuri ce vin în ajutorul amândurora dintre părți. Câștigul este și pentru copil, dar și pentru părinte.

Picnic cu tort este un exemplu de cum se pot naște povești după imagini date. Și vă asigur că nu sunt două la fel.

Iată descrierea cărții pe site-ul editurii:

Domnul și doamna Câinescu pregătesc două torturi și pleacă, împreună cu celelalte animale prietene, la un picnic în pădure. Odată ajunși în vârful dealului, descoperă însă că torturile au dispărut din nou!

„Picnic cu tort” este o nouă poveste fără cuvinte semnată de Thé Tjong-Khing, unul dintre cei mai cunoscuți ilustratori pentru copii din Olanda. Copiii sunt încântați să descopere o mulțime de detalii amuzante și să urmărească atenți povestea, căci sunt multe mistere de dezlegat… Cine a mâncat toate acadelele? Sau cine a pictat fețe zâmbitoare pe copaci și pe pereți? Și, mai ales, cine a sustras din nou tortul?

THÉ TJONG-KHING (N. 1933) – Unul dintre cei mai prolifici ilustratori de carte pentru copii din Olanda. S-a născut în Indonezia, a absolvit Institutul de Arte Seni Rupa Arts din Bandung, iar din 1956 s-a stabilit în Olanda. În copilărie era fascinat de bezile desenate cu Tarzan ale lui Edgar Rice Burroughs. Thé a câștigat de trei ori Pensula de Aur (un prestigios premiu olandez pentru carte de copii), iar în 2005 i-a fost acordat premiul Woutertje Pieterse pentru cartea „A dispărut tortul!”, o carte de căutare care fost de asemenea nominalizată la Premiul German pentru Literatură de Tineret în anul 2007.

Curiozitatea m-a împins să caut mai multe detalii despre carte și am descoperit că există și animații cu povestea aceasta. Sunt minunate și vă invit să urmăriți doar una. Noi, adică eu și Luca, le-am urmărit pe toate.

Am vorbit despre toate caracterele, asta și pentru că am tipărit și laminat o parte dintre ele. E mai ușor așa, ca să te focusezi pe fiecare în parte și să duci povestea la capăt punând accent pe un caracter. Interesantă abordare. Poți analiza mai mult emoțiile, modul în care se poartă cel urmărit, ce e de urmat și ce nu iar întrebările nu se opresc aici.

Pentru că vreau să aduc povestea în fața cât mai multor copii, pentru întâlnirea cu ei am pregătit imagini din carte, ce pot fi colorate. Atașez câteva pentru a vedea cum au ieșit.

Așadar, avem în față o carte care ne ajută să identificăm emoțiile prezentate și ne oferă posibilitatea de a reflecta propriile emoții și de a ne exercita empatia. Fișele caracterelor au imagini cu toate personajele. Ele prezintă emoții și maniere diferite de a le exprima, cum ar fi fericirea, teama, mânia, regretul, dragostea și vanitatea.
Împreună cu copiii, decidem ce fel de emoții vedem. Îi întrebăm de ce personajele se simt așa. De asemenea, îi întrebăm cum ar simți dacă s-ar afla în aceeași situație.

Sunt multe animale diferite în poveste. Lăsați copiii să numească toate animalele pe care le-au văzut. Întrebați-i despre animalul preferat. Imprimați paginile cu personajele preferate și începeți colorarea! De asemenea, puteți lăsa copiii să deseneze animalul preferat.

Nu ne împiedică nimeni, acum că tot vine vara, să organizăm picnic-uri nu numai cu tort. Putem cere copiilor să spună ce anume doresc să ia cu ei atât în ceea ce privește mâncarea, jocurile ori prietenii preferați.

Totuși un gând nu-mi dă pace: ce atelier ar ieși alături de părinți, pe marginea acestei povești! Să mai pomenesc de un picnic adevărat?

O pădure în miniatură

Publicat de Machete pe 18 mai 2018 în Machete biologie, Machete dezvoltarea vorbirii, Machete didactice Niciun comentariu

Sunt momente în care machetele confecționate de mine trebuie să aibă dimensiuni mai mici. Sunt mai greu de meșterit, mai migăloase, dar efectul pe care-l au parcă e mai pregnant decât la cele supradimensionate.

A fost necesar să aduc o pădure într-o sală de clasă și pentru că numărul elementelor era mare, a fost nevoie de zece copaci, dimensiunea lor nu a depășit 50 de centimetri. La poalele lor, a copacilor, a trebuit să se creeze un peisaj ECO, adică să existe nelipsitele gunoaie cu care sunt sufocate aceste locuri. Evident că la finalul lecției totul era curat, copiii având grijă de acest lucru.

Dacă era după mine aș fi populat pădurea,

însă de data asta nu s-a arătat nici o vulpe, un urs și nici chiar un pufos de iepuraș. Dar cine știe, poate se va ivi și această provocare. 🙂

Să ne bucurăm de aceste oaze de verdeață și să le protejăm cu simț de răspundere.

„Jim Năsturel și Lukas, mecanicul de locomotivă” de Michael Ende

Publicat de Machete pe 18 mai 2018 în Idei pentru mamici, Literatură pentru copii, Literatură pentru mămici și nu numai, Școlărel de clasa a VI-a Niciun comentariu

Am ajuns, alături de Luca, la lectura „cărții noastre” la un alt titlu semnat de Michael Ende, Jim Năsturel și Lukas, mecanicul de locomotivă.
Ca la toate cărțile acestui autor, lectura s-a legat greu, poticnit, și încă nu am reușit să găsesc răspunsul la întrebarea de ce se petrece așa. L-am întrebat pe Luca de mai multe ori dacă vrea să ne oprim și a refuzat. M-a bucurat alegerea lui și am continuat.
De pe la pagina 50-60 – de unde se spune că intervine plictiseala – la noi totul a prins contur și am intrat în starea specifică lecturii de seară, cu drag și acel freamăt care mi-e atât de drag. Revenind totul la normal, povestea a căpătat alte valențe și ni s-a așezat la suflet, în rând cu multe alte povești despre care ne aducem aminte cu mare, mare drag.

Cum aminteam, este un roman pentru copii scris de Michael Ende. Publicat în 1960, a devenit una dintre cele mai de succes cărți germane pentru copii în epoca postbelică. După ce a fost respinsă pentru prima oară de o duzină de editori, a primit premiul german pentru literatură în 1961 și a fost tradusă în 33 de limbi. Succesul său enorm a dat naștere continuării Jim Năsturel și Cei 13 Sălbatici.

Povestea începe pe o insulă numită Lummerland, care are spațiu doar pentru un mic palat, o gară și șine pe toată insula, un magazin alimentar, o casă mică, un rege, o locomotivă pântecoasă numită Emma și un mecanic de locomotivă pe numele lui Lukas. Într-o zi, poștașul – care trebuie să vină cu vaporul – aduce un pachet cu o adresă aproape ilizibilă pentru o doamnă Vaas. Pe spate era un număr mare, 13, ceea ce a făcut să se creadă că ea era destinatarul. Spre surprinderea lor imensă, în interiorul ei se află un copil negru, iar el este adoptat de doamna Vaas și numit Jim Năsturel.

Pe măsură ce Jim crește, Regele, Alfons al XII-lea Fără un Sfert, începe să-și facă griji că insula este prea mică și că nu va mai fi suficient spațiu pentru ca Jim să trăiască de îndată ce va deveni adult. El îl anunță pe Lukas că, în acest caz, Emma trebuie eliminată. Lukas, deranjat de această decizie, decide să părăsească insula cu Emma, iar Jim se hotărăște să îl însoțească, transformând locomotiva într-o navă improvizată. Pleacă în toiul nopții, amândoi, la bordul Emmei și sosesc pe coasta Chinei.

Când ajung în Ping, capitala Mandalei, câștigă prietenia unui mic localnic pe nume Ping Pong, care le spune că împăratului este în doliu, fiica sa, Li Si, fiind răpită și ținută ostatică în Cetatea Dragonilor. Lukas și Jim își oferă ajutorul și, în timp ce investighează circumstanțele dispariției lui Li Si, află câteva informații și nume care sunt direct legate de misterioasa sosire a lui Jim în Lummerland: doamna Mahlzahn, Cei13 sălbatici și ținutul Kummerland. Acum, Jim și Lukas au un alt motiv să meargă la Cetatea Dragonilor, situat în Kummerland, să se confrunte cu doamna Mahlzahn.

După o călătorie lungă și periculoasă, sosesc în Cetatea Dragonilor. De-a lungul drumului, își fac doi prieteni noi, gigantul domn Tur Tur și Nepomuk, jumătate dragon. Jim și Lukas au eliberat-o pe Prințesa Li Si, dar și un număr mare de copii, care au fost răpiți și vânduți doamnei Mahlzahn de o bandă de pirați, cei 13 Sălbatici. Doamna Mahlzahn ținea copiii legați de birourile de la școala ei, unde îi învăța cu forța, tot soiul de lecții.

Jim și Lukas o ia pe doamna Mahlzahn împreună cu ei în timp ce se întorc pe râul Galben, care începe chiar din Cetatea Dragonilor. Sosind înapoi în Mandala, au parte de o primire triumfală și sunt surprinși de niște știri uimitoare. Doamna Mahlzahn este pe cale să se transforme în Dragonul de Aur al Înțelepciunii, iar ceilalți locuitori din Lummerland doresc să revină pe insulă.

Având sfaturi de la Dragonul de Aur, Lukas și Jim intră în posesia unei insule plutitoare, pe care o vor numit Noul-Lummerland și care va servi drept reședință ulterioară a lui Jim. Acesta se logodește cu prințesa Li Si, așa cum îi promisese împăratul Mandalei, și primește ca dar de la Lukas o locomotivă proprie, pe care o numește Molly.

Ce se întâmplă după, vom afla din continuarea poveștii, Jim Năsturel și Cei 13 Sălbatici.

„Cine se teme de Iepuroiul cel Rău?” de Steve Smallman

Publicat de Machete pe 17 mai 2018 în Activitati educative pentru copii, Ateliere educative alături de copii, Idei pentru mamici, Literatură pentru copii, Machete didactice Niciun comentariu

Și am mers.
Unde?
Să mă joc alături de copii și să le citesc povești minunate. Povești ce conțin tot felul de cuvinte, frumoase ori urâte.
Cuvinte care explicate și analizate sunt percepute corect, așa cum ar trebui.
Asist la o întreagă polemică pe marginea cuvintelor pe care le găsim în povești, iar ceata mamelor tinere oripilate de scrierea unor cuvinte așa zise urâte, se îngroșă tot mai mult. De parcă dacă ne facem că nu există aceste cuvinte, sau le ocolim, nu ne mai întâlnim cu ele.
Ori, nu ăsta este motivul, al neglijării, pentru care auzim tot mai des cuvinte grele, care ne strivesc sufletele și ne otrăvesc mințile?
Nu mai departe de zilele trecute, am auzit o poveste în care un copil este făcut de o parte din colegii de clasă, „gay”. Și nu o dată ci repetat, în fiecare pauză, zile la rând.
Oare n-ar fi mai bine să fie inițiată o discuție pe această temă pentru a fi siguri că elevii au înțeles și știu exact ce înseamnă acest cuvânt? Și nu numai el ci și altele.
Faptul că dorim a înconjura copiii numai cu zâne și prinți, ponei și super eroi, acadele și sclipici nu e în ordine. E o negare a lumii reale, acolo unde trăim cu toții. Și poate mai pregnant ca-n alte părți, societatea românească e înecată de oameni care sunt așa de slab pregătiți încât nu ai cum să le faci față.
De ce?
Pentru că sunt în funcții de decizie, nu pentru oareșce merite ci politic.
Asta este altă discuție pe care nu doresc a o aprofunda acum și aici.

Să revin la întâlnirea de astăzi și la joaca de care am avut parte.
Am dorit să aduc în atenția unor copii de grupă mijlocie povestea Iepuroiului bătăuș, pe care dacă o doriți achiziționa, o puteți găsi la Editura Cartemma. Este ilustrată de Caroline Pedler și tradusă de Camelia Vida-Rațiu.

Am povestit în articolul de ieri cum am pregătit materialele, iar dacă sunteți curioși să le vedeți, puteți citi accesând link-ul de mai jos.

Din „bucătăria” atelierelor – Morcovii din fetru

Am rămas datoare să vă spun regulamentul jocului, dar și cum a fost alături de copii, cum au primit povestea și ce reacții au avut.

La ora stabilită, încărcată cu coșul de morcovi, iepurele cel bătăuș, fișele și cartea, eram prezentă la ușa lor. Mă știau și s-au bucurat să mă vadă.

Am pornit joaca. Le-am citit povestea care i-a amuzat grozav și pe marginea căreia am discutat după fiecare paragraf. Pentru a fi mai atractivă, am folosit niște măști atunci când au intrat personajele noi. Așa că, am fost pe rând, toți cei patru frați din poveste.

Am trecut apoi direct la joc, pentru că cei mici și-au dori mult acest lucru, fișele urmând a le lucra cu doamna educatoare.

Precum se poate observa din imaginile atașate, pentru joc, pe lângă machetă și coșul cu morcovi, am avut nevoie de trei cercuri și trei jaloane. Regulamentul era ca jucătorul să sară prin cercuri (țopăie), să facă slalom printre jaloane, să ia morcovul din coș, pentru ca la întoarcere să-l pună într-o găleată, urmând același traseu, executat la fel.

Pentru ca totul să fie clar, am făcut și câte probe. Iată-le!

Ce a fost după aceste jocuri de probă nu e prea greu să vă imaginați. Evident că am jucat de mai multe ori, iar bucuria copiilor a fost pe măsură.

La final ne-am tras sufletul și ne-am mai jucat cu morcovii. Sunt așa de pufoși și plăcuți!

Nu ezitați să vorbiți cu cei mici despre cuvintele urâte. Ei vor înțelege însemnătatea lor și le vor ști sensul corect. Mai apoi vor alege cum și dacă trebuie să le folosească, pentru că nu-i așa?, fiecare dintre noi le mai spune dacă nu cu voce tare, în gând cu siguranță.

Spor la citit!

Din „bucătăria” atelierelor – Morcovii din fetru

Publicat de Machete pe 16 mai 2018 în Activitati educative pentru copii, Ateliere educative alături de copii, Literatură pentru copii, Machete dezvoltarea vorbirii, Machete didactice Niciun comentariu

Fiecare întâlnire cu cei mici, ori mari, aici referindu-mă la copii, reprezintă pentru mine o provocare, căreia încerc să-i față cât mai bine.
Caut tot soiul de modalități prin care să-i apropii de cărți iar pentru asta trebuie să adaug tot felul de jocuri prin care să-i ademenesc și să le provoc curiozitatea.
La unele subiecte e ușor, ideile vin repede și punerea lor în practică ia forme din cele mai variate.
La altele, nu reușesc să găsesc o exprimare potrivită și din această pricină căutarea se întinde pe multe zile care se pot transforma în săptămâni.
Dacă o carte îmi place foarte mult, nu mă las până nu găsesc ceva prin care să o scot în evidență, dar mai ales să o aduc în fața copiilor, la propriuși dacă se poate, să „intre” în ea.
De multe ori nu este suficientă doar lecturarea textului, machetele, fișele, ori mai știu eu ce alt material auxiliar se cere confecționat pentru a ajuta la înțelegerea și aprofundarea mesajului transmis.
Am observat că dacă cel mic interacționează individual într-un anumit moment al poveștii, cu aceste materiale, privește diferit ceea ce se petrece, dar devine și mai implicat. Nu în ultimul rând atitudinea pe care o am față de carte, face ca mesajele non-verbale să fie recepționate de copii fără ca ei să realizeze, neapărat, acest lucru.

Pentru a exemplifica la ce anume mă refer, vă voi prezenta materialele pe care le-am meșterit pentru următorul atelier. Postamentul o reprezintă povestea Cine se teme de Iepuroiul cel Rău, apărută la Editura Cartemma, ilustrată de Caroline Pedler, tradusă de
Camelia Vida-Rațiu și dedicată copiilor cu vârste mai mari de trei ani.

Pentru că voi merge la o grădiniță și mă voi juca cu copii de grupă mijlocie, am ales ca pe lângă lectura textului, să lucrez și două fișe, una cu un labirint iar alta cu figuri geometrice, dar și să-i provoc la un joc de îndemânare și rapiditate.
Pentru asta am confecționat o machetă cu personajul cel rău din poveste. Are înălțimea de 80 de centimetri și stă pe un postament.

La acest joc voi mai avea nevoie de niște morcovi, drept pentru care am confecționat unii din fetru. A fost mult de muncă, dar nu m-am lăsat până nu am umplut coșul.

Pentru fiecare morcov am avut nevoie de:

fetru portocaliu, verde (puteți opta și pentru alt material dacă aveți prin casă)
tipar – pe care-l puteți vedea mai jos

foarfece
vată
ață pentru cusut de culoare portocalie și neagră

Am decupat câte trei frunze pentru fiecare morcov (asta pentru că am avut de făcut mulți morcovi) și triunghiurile pentru țăruș Le-am cusut la mașină și le-am umplut cu vată.